5 modalităţi prin care să ieşi dintr-o relaţie. Cu siguranţă nu te-ai aşteptat la numărul 3
Publicat pe 13.01.2018 la 18:40 Actualizat pe 13.01.2018 la 18:51
Sfârşitul unei relaţii implică lacrimi şi păreri de rău. Pentru a evita să frângi inimi, încearcă să abordezi problema diferit.
Sfârşitul unei relaţii implică lacrimi şi păreri de rău. Pentru a evita să frângi inimi, încearcă să abordezi problema diferit.
Dacă sfârşitul este iminent, atunci încearcă să nu răneşti sentimentele persoanei alături de care ai împărtăşit numeroase experienţe, mai mult sau mai puţin plăcute, şi ţine cont de următoarele sfaturi:
1. Nu apela la replica clasică "Rămânem prieteni", deoarece toată lumea ştie că este utilizată cu scopul de a menaja o persoană.
2. Spune-i persoanei de lângă tine că a fost o experienţă frumoasă, însă cu siguranţă urmează ceva mult mai special pentru ambele părţi.
3. Nu încerca să gândeşti prea mult timp decizia. Dacă stai şi te gândeşti la ceea ce este bine şi ce nu, atunci o să simţi nevoia de a evita partenerul înainte de a finaliza relaţia.
4. Explică-i motivele despărţirii, chiar dacă este dureros. Orice om are dreptul de a afla unde a greşit, ce ar putea să îmbunătăţească, dar şi ce calităţi ai apreciat la el.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.
A.G.