Homepage » Actualitate » A avut sute de milioane de euro, iar acum trăieşte într-o casă modestă, la ţară!

A avut sute de milioane de euro, iar acum trăieşte într-o casă modestă, la ţară!

Publicat pe 24.12.2014 la 20:57 Actualizat pe 24.12.2014 la 20:36

S-a retras într-un sat de lângă Sibiu după eliberarea din închisoare, iar acum creşte găini, pescuieşte şi cultivă legume. În prag de sărbători, cea cunoscută drept "Mama FNI" se confruntă cu greutăţi şi o singurătate apăsătoare.

A lăsat fără bani sute de mii de investitori în perioada în care a fost preşedintele firmei de investiţii care a administrat Fondul Naţional de Investiţie şi, în 2005, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare. Cinci ani mai târziu a fost pusă în libertate, iar "Mama FNI" a renunţat la forfota urbană în favoarea liniştii unui sat din apropierea Sibiului. Chiar şi în aceste condiţii, Ioana Vlas nu simte bucuria sărbătorilor de iarnă aşa cum şi-ar fi dorit. "Aici duc o viaţă simplă, de ţăran. Mă ocup de grădina şi animalele mele, însă singurătatea este extrem de apăsătoare. Am vecini extrem de drăguţi, însă este foarte greu. Crăciunul nu va fi unul spectaculos, ci unul extrem de trist. O să stau cu mama mea, în vârstă de 95 de ani. Trăiesc o viaţă de ţăran simplu aici. Am căutat liniştea pentru că m-am săturat de cât am trăit.", a mărturisit Ioana Vlas, în exclusivitate, pentru SPYNEWS.ro.

"Averea pe care o am acum o pot pune în două valize"

În urmă cu mai bine de trei ani, Ioana Vlas a fost pusă sub libertate, iar zilele "mamei FNI" s-au scurs mult mai greu. "Averea pe care o am acum o pot pune în două valize cand mor. Nu sunt bogată. Dacă aş fi fost, eram plecată din ţară cu averile mele şi trăiam mai bine. Am ales sa îmi trăiesc viaţa decent, într-un sat uitat de lume.", a conchis femeia.

A.G

Citeşte şi:

În articolul
A avut sute de milioane de euro, iar acum trăieşte într-o casă modestă, la ţară!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Chefi la cuțite, 16 aprilie 2024. Andreea Lozincă, poveste impresionantă de viață. I-a fost amputat un picior, după un accident cu scuterul: „Am făcut 15 operații” / VIDEO
Emisiuni TV • la 22:22
Chefi la cuțite, 16 aprilie 2024. Andreea Lozincă, poveste impresionantă de viață. I-a fost amputat un picior, după un accident cu scuterul: „Am făcut 15 operații” / VIDEO
  • Andreea Lozincă, poveste impresionantă de viaț
  • I-a fost amputat un picior, după un accident cu scuterul
Xtra Night Show. Cristina Cioran, noi detalii șoc din relația cu Alex Dobrescu. Actrița a făcut noi dezvăluiri: "M-a lovit din spate..." / VIDEO
Emisiuni TV • la 22:17
Xtra Night Show. Cristina Cioran, noi detalii șoc din relația cu Alex Dobrescu. Actrița a făcut noi dezvăluiri: "M-a lovit din spate..." / VIDEO
  • Cristina Cioran, detalii șoc din relația cu Alex Dobrescu
  • Actrița a făcut noi dezvăluiri
Citate inteligente despre viață. Zicale, cugetări și motto-uri care impresionează pe oricine
Beauty & Lifestyle • la 21:58
Citate inteligente despre viață. Zicale, cugetări și motto-uri care impresionează pe oricine
  • Citate inteligente despre viață
  • Zicale, cugetări și motto-uri care impresionează pe oricine
Acces Direct. Nelu vrea să-și facă dreptate, după ce a fost victima unui accident rutier. Șoferița teribilistă nu a plătit: „Am stat numai prin spitale” / VIDEO
Emisiuni TV • la 21:41
Acces Direct. Nelu vrea să-și facă dreptate, după ce a fost victima unui accident rutier. Șoferița teribilistă nu a plătit: „Am stat numai prin spitale” / VIDEO
  • Acces Direct. Nelu vrea să-și facă dreptate, după ce a fost victima unui accident rutier
  • Șoferița teribilistă nu a plătit
Cristina Neagu, în doliu! Tatăl jucătoarei de handbal s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani
Stiri interne • la 21:11
Cristina Neagu, în doliu! Tatăl jucătoarei de handbal s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani
  • Cristina Neagu trece prin clipe grele
  • Tatăl ei s-a stins din viață
Mireasa - Capriciile iubirii. Ce se întâmplă între Adriana și Albert. Ce relație au în prezent cei doi concurenți: "Ne-am apropiat..."  / VIDEO
Emisiuni TV • la 20:52
Mireasa - Capriciile iubirii. Ce se întâmplă între Adriana și Albert. Ce relație au în prezent cei doi concurenți: "Ne-am apropiat..."  / VIDEO
  • Ce se întâmplă între Adriana și Albert
  • Concurentei nu-i vine să creadă cat de repede a ajuns din nou în cunoaștere cu Albert
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
recomandare pe observatornews.ro
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul „Stăpânului Moldovei”
recomandare pe as.ro
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul „Stăpânului Moldovei”
Viaţa bate filumul! Cu cine şi-a refăcut viaţa văduva lui Sergiu Nicolaescu. Este un apropiat al marelui actor şi regizor!
Romania TV

Pune o linguriţă cu zahăr în maşina de spălat. Trucul genial pe care ar trebui să-l ştie toate gospodinele!

În ce să investeşti 5.000 de lei, ca să câştigi 500 de lei pe an. Economist: "Pierdem bani, dacă îi ţinem în bănci"
recomandare pe antena3.ro

Horoscop 17 aprilie 2024. Vărsătorii au parte de noroc pe toate planurile, Peștii sunt dezamăgiți în dragoste

Testul simplu care îţi arată dacă uleiul de măsline este autentic sau fals. Așa poți afla imediat dacă este contrafăcut

Ce cantitate de dressing se pune într-o salată de verdețuri. Ingredientul care îmbunătățește aroma acră
recomandare pe playtech.ro

Horoscop Minerva până pe 15 mai 2024. Cele două zodii care vor câștiga bani mulți

Este doliu în lumea interlopă. A murit Costel Corduneanu
recomandare pe redactia.ro

Cine a fost Costel Corduneanu, interlopul care a luptat pentru România la Jocurile Olimpice. Fostul sportiv a murit din cauza unor probleme la inimă

Horaţiu Moldovan a dat lovitura! Cum arată artista din România care l-a cucerit pe fotbalistul de la Atletico
recomandare pe Ciao.ro
Horaţiu Moldovan a dat lovitura! Cum arată artista din România care l-a cucerit pe fotbalistul de la Atletico
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Manechinul arată fabulos, dar face pușcărie pentru că a mințit că e gravidă!
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Manechinul arată fabulos, dar face pușcărie pentru că a mințit că e gravidă!
Cutremur în lumea interlopă! A murit Costel Corduneanu de la Iași
recomandare pe bzi.ro

Alexia Eram, despre căsătoria cu Mario Fresh: „Mă văd căsătorită, cu un copil și o carieră frumoasă!”

Este vestea zilei pentru românii care primesc salariu
recomandare pe dailybusiness.ro

Anunțul momentului legat de alocațiile din luna mai

4 perechi de zodii care sunt flăcări gemene
recomandare pe Jurnalul.ro
4 perechi de zodii care sunt flăcări gemene
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
recomandare pe a1.ro

Close