Alerta meteo a fost prelungită! Vor fi ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină
Publicat pe 25.05.2015 la 11:05 Actualizat pe 25.05.2015 la 11:16
Vor fi ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină! Meteorologii au prelungit avertizarea meteo de vreme instabilită până marţi, la ora 20.
Vor fi ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină! Meteorologii au prelungit avertizarea meteo de vreme instabilită până marţi, la ora 20.
În după-amiaza zilei de luni, 25 mai, şi în noaptea de luni spre marţi (25/26 mai) în Maramureş, Crişana, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi local în nordul Moldovei, în Oltenia şi în zonele de munte vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi pe spaţii mici 30...40 l/mp.
În cursul zilei de marţi, 26 mai, va mai ploua cu precădere în nordul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi munte, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 l/mp.
A.B.
Foto: Antena 1