Caz şocant în Iaşi! Un băiat de 16 ani a fost sodomizat de doi colegi de celulă într-un penitenciar
Publicat pe 17.12.2015 la 13:08 Actualizat pe 17.12.2015 la 13:40
Un tânăr de 16 ani, care era închis într-un penitenciar din Iaşi, a fost sodomizat de doi colegi de celulă chiar sub ochii poliţiştilor.
Un tânăr de 16 ani, care era închis într-un penitenciar din Iaşi, a fost sodomizat de doi colegi de celulă chiar sub ochii poliţiştilor.
Scenele sexuale s-au petrecut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă în timpul nopţii în timp ce, teoretic, reprezentanţii centrului de arest ar fi trebuit să asigure supraveghere tinerilor încarceraţi acolo.
MG, cum a fost numit minorul pentru a îl proteja, a fost arestat la începutul lunii noiembrie, de către Judecătoria Paşcani, fiind acuzat de tâlhărie calificată.
I-au dat spermă cu linguriţa
Tatăl victimei a oferit anchetatorilor amănunte neştiute. Acesta a aflat pentru prima dată în arest că băiatul fusese umilit şi bătut de cei doi şi în perioada premergătoare violului.
"A doua zi dimineaţă, m-a anunţat şeful de post că trebuie să merg la Iaşi. La Iaşi, el mai era în celulă cu patru băieţi. Am vorbit cu el şi mi-a spus ce a păţit. A început să plângă şi mi-a spus că i-au băgat penisul în fund, că au vrut să îi bage penisul în gură şi i-au pus spermă în linguriţă şi i-au dat să înghită”, a povestit Gheorghe G., pentru „Ziarul de Iaşi”. Bărbatul a mai povestit că fiul său este bolnav cu inima şi că, nemaiavând probleme cu legea până acum, nu s-a putut împotrivi celor doi presupuşi violatori.
Cazul a ajuns la Parchet, cei doi violatori ai adolescentului fiind arestaţi pentru viol şi anchetaţi în prezent de procurori.
T.S