Ce trebuie să știi dacă stai peste program și faci ore suplimentare. Reguli noi din partea Ministerului Muncii

A fost introdusă o nouă serie de obligații pentru angajatorii din România, potrivit unei noi Ordonanțe de urgență a Guvernului.

Între acestea, o nouă obligație, respectiv art. 119 din Codul Muncii, se referă a faptul că trebuie ținută o evidență la locul de muncă a orelor prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru, precum și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru, conform legislatia muncii.manager.ro.

Dacă solicită în instanța plata orelor suplimentare, angajatul trebuie să dovedească faptul că prestarea de ore suplimentare i-a fost efectiv solicitată de către angajator. Dacă salariatul va pretinde în instanță plata de ore suplimentare doar bazându-se pe monitorizarea realizată în baza art. 119, nu va avea câștig de cauză. 

Cu alte cuvinte, angajatorul este obligat să realizeze monitorizarea potrivit legii, însă asta nu înseamnă că are și obligația de a plăti suplimentar angajatul, fără să-i fi fost solicitat acest lucru. 

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din ţară, dar şi din întreaga lume, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

A.C.


facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro