EXCLUSIV! Alin de la "Gaz pe Foc" a fost eliberat condiţionat!
Publicat pe 03.04.2015 la 17:15 Actualizat pe 03.04.2015 la 17:24
Realini Lupşa, cunoscut ca Alin Lupşa, fostul component al trupei "Gaz pe foc", a fost eliberat condiţionat după ce judecătorii Tribunalului Dâmboviţa au respins contestaţia procurorilor la sentinţa dată la jumătatea lunii februarie.
Realini Lupşa, cunoscut ca Alin Lupşa, fostul component al trupei "Gaz pe foc", a fost eliberat condiţionat în urmă cu puţin timp, după ce judecătorii Tribunalului Dâmboviţa au respins contestaţia procurorilor la sentinţa dată la jumătatea lunii februarie.
Alin Lupşa a părăsit Penitenciarul Găeşti, unde a ispăşit o pedeapsă de un an şi trei luni. În noiembrie 2013, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de înfluenţă. "Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 198 pronunţată de către Judecătoria Găeşti la data de 12 februarie 2015, intimat-inculpat fiind Lupşa Realini. Definitivă", se arată în soluţia judecătorilor dâmboviţeni.
Şpagă de două milioane de lei
Procurorii DNA susţin că, în cursul lunii noiembrie 2011, „inculpaţii Mija Eugeniu, Lupşa Alin şi Vasilescu Nicolae au pretins de la reprezentantul legal al unor societăţi comerciale (denunţător) suma de 2.000.000 RON, reprezentând 40% din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele denunţătorului în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa". Banii ar fi fost pretinşi pentru ca inculpaţii să intervină pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi pe care să le determine să dispună achitarea către firmele denunţătorului a datoriei primăriilor respective, în sumă totală de 5.000.000 de lei, după cum susţin şi anchetatorii. În acest dosar, denunţătorul ar fi Radu Birea, de 36 de ani, din Drăgăneşti-Olt, fiul bulibaşei din Drăgăneşti, presupus văr al lui Sandu Anghel, cunoscut ca şi Bercea Mondial.
Citeşte şi: