Homepage » Actualitate » ÎNĂLŢAREA DOMNULUI! Ce NU E BINE să faci astăzi

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI! Ce NU E BINE să faci astăzi

Publicat pe 29.05.2014 la 09:41 Actualizat pe 29.05.2014 la 10:17

Astăzi este Înaltarea Domnului, una dintre cele mai importante din calendarul ortodox.

Astăzi este Înaltarea Domnului, una dintre cele mai importante din calendarul ortodox. Înălţarea Domnului cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti şi comemorează înălțarea la cer a lui Isus din Nazaret, la 40 de zile după Înviere.

OBICEIURI şi TRADIŢII

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate, scrie Mediafax.ro.

În anumite zone se ţin Moşii de Ispas. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele "Hristos s-a înălţat!" şi "Adevarat s-a înălţat!".

La sat, în această zi, dupa terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioşii în câmp pentru a sfinţi apa folosită la stropitul semănăturilor. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac - leuşteanul, paltinul, alunul.

Oamenii se ating cu leuştean, pe care îl pun şi la ferestre, ca să fie feriţi de rele şi de boli. Vitele sunt bătute şi ele cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: "Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!".

În această zi, abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor, deoarece se crede din timpuri străvechi că sufletele morţilor se ospătează acum, în zborul lor către cer.

Este bine ca oamenii să fie bine dispuşi, să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia. Astfel, veselia va rămâne în familia respectivă, iar necazurile şi ghinioanele vor dispărea din viaţa gospodarilor.

Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte. În schimb, pentru sporul casei, se pot împărţi căniţe cu lapte dulce în care se fierbe păsat.

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google
În articolul
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI! Ce NU E BINE să faci astăzi
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mihaela de la Mireasa, declarații dureroase, după despărțirea de Ștefan. Bruneta recunoaște că îi este greu să o ia de la capăt
Showbiz intern • la 18:38
Mihaela de la Mireasa, declarații dureroase, după despărțirea de Ștefan. Bruneta recunoaște că îi este greu să o ia de la capăt
  • Mihaela și Ștefan de la Mireasa sunt la un pas de divorț
  • Bruneta a făcut declarații dureroase despre separarea de soț
Florinel Ungureanu de la Chefi la cuțite, moment de excepție alături de Elena Comăneci. Au cântat în culise. Care au fost reacțiile fanilor
Showbiz intern • la 18:12
Florinel Ungureanu de la Chefi la cuțite, moment de excepție alături de Elena Comăneci. Au cântat în culise. Care au fost reacțiile fanilor
  • Florinel Ungureanu de la Chefi la cuțite, duet cu Elena Comăneci
  • Momentul cu care și-au impresionat fanii
Cum arată locul unde s-au cazat Deea Maxer și soțul ei în Grecia. Au plecat în vacanță imediat după ce s-au căsătorit civil
Showbiz intern • la 17:38
Cum arată locul unde s-au cazat Deea Maxer și soțul ei în Grecia. Au plecat în vacanță imediat după ce s-au căsătorit civil
  • Deea Maxer și Constantin Cataramă au plecat în Grecia, după ce s-au căsătorit civil
  • Cum arată locul unde s-au cazat
Andrei Rotaru de la Insula iubirii, mesaj clar pentru cei care îl critică. Replica lui pentru cei care îi spun că este diferit
Showbiz intern • la 17:07
Andrei Rotaru de la Insula iubirii, mesaj clar pentru cei care îl critică. Replica lui pentru cei care îi spun că este diferit
  • Andrei Rotaru de la Insula iubirii, mesaj clar pentru cei care îl judecă
  • Nu pare afectat de reacțiile negative din partea celorlalți
Bărbatul care și-a pierdut soția și fiica în tragedia cu 5 morți din Maldive, declarații dureroase: ”Trebuie să se fi întâmplat ceva acolo jos”
Stiri internationale • la 17:05
Bărbatul care și-a pierdut soția și fiica în tragedia cu 5 morți din Maldive, declarații dureroase: ”Trebuie să se fi întâmplat ceva acolo jos”
  • Ce s-a întâmplat, de fapt, în timpul tragediei din Maldive
  • Soțul uneia dintre victime a făcut declarații dureroase
Cristi din Banat, apariție neașteptată. A ieșit pe stradă îmbrăcat în rochie. Unde a plecat
Showbiz intern • la 16:36
Cristi din Banat, apariție neașteptată. A ieșit pe stradă îmbrăcat în rochie. Unde a plecat
  • Cristi din Banat, apariție neașteptată în timpul nopții
  • De ce a ieșit pe stradă îmbrăcat în rochie
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Romania TV
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro
Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
recomandare pe playtech.ro
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro
S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
recomandare pe redactia.ro
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
recomandare pe bzi.ro
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
recomandare pe dailybusiness.ro
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
Close