Incendiu puternic la o clădire de birouri din Ploieşti! Pompierii se luptă cu flăcările
Publicat pe 10.06.2015 la 22:20 Actualizat pe 10.06.2015 la 23:01
Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, la o clădire de birouri situată în municipiul Ploieşti, pompierii intervenind cu cinci autospeciale pentru stingerea focului, fără a fi înregistrate persoane rănite, conform Mediafax.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, incendiul a izbucnit, în jurul orei 21.00, la un imobil cu parter şi etaj situat pe strada Mărăşeşti din Ploieşti, care are destinaţia de clădire de birouri.
Focul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, cuprinzând atât parterul, cât şi etajul clădirii. Cinci autospeciale ale pompierilor intervin pentru stingerea focului, iar la ora transmiterii acestei ştiri incendiul este localizat şi se lucrează la lichidarea acestuia.
Conform sursei citate, nimeni nu a fost rănit. După stingerea flăcărilor, specialiştii din cadrul ISU Prahova urmează să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul.
Sursă foto Antena 1