INCREDIBIL Câini de luptă vânduţi ilegal, pe internet!
Publicat pe 07.01.2014 la 00:02 Actualizat pe 07.01.2014 la 00:09
Spynews.ro prezintă strategia incredibilă pusă la cale de traficanţii de câini de luptă, care vând animalele ilegal, fie fără documente, fie cu acte măsluite chiar de către medici veterinari.
Spynews.ro prezintă strategia incredibilă pusă la cale de traficanţii de câini de luptă, care vând animalele ilegal, fie fără documente, fie cu acte măsluite chiar de către medici veterinari.
Deşi în România deţinerea unui câine de luptă sau de atac este permisă doar în anumite condiţii prevăzute de lege, din ce în ce mai mulţi "binevoitori" vând pe internet pui, la negru, fără acte şi fără griji. În ţara noastră, stăpânul unui câine "agresiv" trece printr-o grămadă de birocraţii. Trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să deţină o hotărâre judecătorească în care să fie prevăzut dreptul de a avea un astfel de câine şi să prezinte un certificat care să ateste că este apt psihologic să aibă în posesie acest gen de animal. Mai mult, proprietarii de astfel de patrupede trebuie să depună la poliţie copia unei adeverinţe eliberate de Asociaţia Chinologică din România, dar şi o declaraţie cu numărul de înmatriculare al câinelui, ba chiar să aibă o asigurare de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de animal.
E adevărat că toate aceste "birocraţii" "mănâncă" din timpul stăpânului, aşa că foarte mulţi români aleg să nu îşi declare câinele agresiv. Ba chiar merg mai departe în afara legii şi vând pe internet puii acestora.
Traficanţi de patrupede
Reporterii Spynews au descoperit că o mulţime de posesori de Pitbulli, Rotweilleri, Dogi Argentinieni şi de alte rase de luptă şi de atac îşi dau câinii pe bani grei, însă fără să facă acte, deşi riscă între doi şi şapte ani de închisoare. Contactaţi de reporterii spynews.ro, cei mai mulţi vânzători au recunoscut că nu au acte pentru animalele "interzise". Unul dintre ei a dezvăluit că totul poate deveni "legal", printr-o şmecherie cu iz penal. "În momentul în care vă hotărâţi, mergem cu puiul de pitbull la veterinar şi, la mica înţelegere cu medicul, contra unei sume modice, va trece în carnetul de sănătate al animalului că este Amstaff. Este simplu, nu verifică nimeni, vă rog să mă credeţi, nu veţi avea probleme", ne-a asigurat vânzătorul. Asta pentru că Amstafful, care seamănă foarte mult cu pitbullul, nu este pe lista raselor periculoase, iar noul stăpân scapă de toate drumurile necesare actelor cu o simplă şpagă la veterinar. Şi totuşi, cine răspunde dacă repectivul câine de luptă muşcă pe cineva de beregată? Probabil, în cel mai fericit caz, doar stăpânul inconştient, care a fentat legea ca să deţină un asemenea animal. Totuşi, a existat şi un vânzător care a declarat că nu-şi riscă libertatea pentru câteva sute de lei. Acesta ne-a spus că sub nicio formă nu vinde câinii fără acte, mai ales că aceştia sunt înregistraţi şi puşi în legalitate.
Citeşte şi: