Homepage » Actualitate » INCREDIBIL Necazurile se ţin scai de Gigi Becali! Acum, şi-a bagat soţia în belele!

INCREDIBIL Necazurile se ţin scai de Gigi Becali! Acum, şi-a bagat soţia în belele!

Publicat pe 09.10.2014 la 00:02 Actualizat pe 08.10.2014 la 23:47

Problemele par lipite de latifundiar. Luminiţa Becali ar putea fi cercetată într-un dosar privind vânzarea unor terenuri.

Problemele par o a doua natură pentru latifundiar. Luminiţa Becali ar putea fi cercetată într-un dosar privind vânzarea unor terenuri.

Becali şi soţia acestuia ar putea ajunge în faţa procurorilor, la finalul unui proces ce durează de mai bine de şapte ani. Finanţatorul Stelei este acuzat de reprezentanţii unei societăţi comerciale că ar fi vândut un teren ce nu îi aparţinea. Conflictul dintre latifundiar şi Sicomed, actuala Zentiva, a început în 2007 când, pentru prima oară, reprezentanţii companiei au cerut judecătorilor să constante că Gigi Becali şi soţia acestuia "au vândut blana ursului din pădure". Potrivit documentelor de la dosar, Becali ar fi vândut, în 2002, două hectare şi jumătare în comuna Voluntari. Teren ce ar fi aparţinut Sicomed încă de la începutul anilor '90, aici găsindu-se mai multe clădiri care aparţin companiei.

Dosarul se află acum la Curtea de Apel Bucureşti, decizia judecătoriilor fiind aşteptată la începutul lunii viitoare. Dacă instanţa va constata că soţii Becali au acţionat cu rea-credinţă, cei doi ar putea ajunge pe mâna procurorilor.

Cercetaţi de procurorii DNA

Nu este însă singura problemă a soţilor Becali. Procurorii DNA cercetează un alt schimb de terenuri care i-ar fi adus bani grei fostului parlamentar. Anchetatorii au început deja urmărirea penală pe numele lui Teia Sponte, cel care i-a favorizat în acest schimb pe soţii Becali. "În calitate de director general al SCAI Mogoşoaia, societate cu capital majoritar de stat, Teia Sponte a încheiat actele de schimb cu Ministerul Apărării Naţionale, Becali George şi Becali Luminiţa, fără a avea în acest sens aprobarea AGA şi cu încălcarea dispoziţiilor legale", se arată în rechizitoriul DNA. Decizia luată de Teia Sponte a prejudiciat statul român, pentru că terenurile care au ajuns la Gigi Becali ar fi trebuit retrocedate altor persoane.

Citeşte şi EXCLUSIV Giovani Becali a dat iar de belea! Decizia judecătorilor o să-i dea dureri de cap fostului impresar!

INCREDIBIL Bărbatul care i-a ţepuit pe Victor Piţurcă şi Victor Becali a fost "premiat" de autorităţi

În articolul
INCREDIBIL Necazurile se ţin scai de Gigi Becali! Acum, şi-a bagat soţia în belele!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Darius de la Mireasa s-a îndrăgostit?! Fostul concurent și-a pus fanele pe jar | FOTO
Showbiz intern • la 13:20
Darius de la Mireasa s-a îndrăgostit?! Fostul concurent și-a pus fanele pe jar | FOTO
  • Ce se întâmplă în viața lui Darius Bilaniuc
  • Imaginea care le va dezamăgi pe admiratoarele lui
Eveniment emoționant în familia regală! Prințul Harry și Meghan Markle și-au reunit copiii cu Regele Charles
Showbiz international • la 12:46
Eveniment emoționant în familia regală! Prințul Harry și Meghan Markle și-au reunit copiii cu Regele Charles
  • Prințul Harry și Meghan Markle și-au dus copiii în Marea Britanie
  • Cum a decurs întâlnirea cu Regele Charles
Imagini de senzație de la petrecerea aniversară a iubitului Anamariei Prodan! Cine i-a fost alături lui Ronald Gavril | FOTO
Showbiz intern • la 12:05
Imagini de senzație de la petrecerea aniversară a iubitului Anamariei Prodan! Cine i-a fost alături lui Ronald Gavril | FOTO
  • Cine a fost alături de Ronald Gavril de ziua lui de naștere
  • Sportivul a avut parte de o surpriză spectaculoasă
Alertă de vreme extremă în România! Ploi torențiale și descărcări electrice în mai multe județe | HARTA
Meteo • la 11:33
Alertă de vreme extremă în România! Ploi torențiale și descărcări electrice în mai multe județe | HARTA
  • Cod galben de vreme severă în România
  • Meteorologii au emis o alertă de ultim moment
VEZI MAI MULT
Recomandări
Joburile în era Generaţiei Z: tinerii muncesc de unde vor şi pe ce program vor
recomandare pe observatornews.ro
Joburile în era Generaţiei Z: tinerii muncesc de unde vor şi pe ce program vor
Ce înțelegere avea Gabi Mureșan cu soția lui. Dezvăluirile făcute cu doar un an înainte să moară
recomandare pe as.ro
Ce înțelegere avea Gabi Mureșan cu soția lui. Dezvăluirile făcute cu doar un an înainte să moară
Beatrice Mahler, avertisment ȘOCANT, după ce o angajată Metrorex s-a infectat cu o bacterie de apă în urma inundațiilor: Ar trebui evitate deplasările cu metroul
Romania TV

Ce familie frumoasă avea Gabi Mureșan. Fostul fotbalist al CFR-ului, devenit ulterior primar, era căsătorit cu Daniela de peste 20 de ani. El avea și doi băieței de care era foarte mândru / GALERIE FOTO

Japonia nu taie copacii seculari pentru construcții. În schimb, arboriștii petrec luni întregi pregătindu-le rădăcinile pentru relocare
recomandare pe antena3.ro

O tânără a decis să-și vândă la second-hand toate hainele și a adunat suficienți bani pentru o vacanță de câteva luni în jurul lumii

Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară

România. Județul care a depășit Bucureștiul și Clujul în ultimele luni
recomandare pe playtech.ro

Prețuri greu de crezut pe litoralul bulgăresc. O felie de tort costă cât o masă întreagă în alte locuri, românii sunt dezamăgiţi

Doliu în lumea televiziunii din România. A murit o cunoscută realizatoare TV. A făcut parte și din echipa Antenei 1
recomandare pe redactia.ro

Ultimele cuvinte ale lui Gabi Muresan: "Parinteeee, nu mai ....." Prietenul lui a dezvaluit ce a strigat

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
recomandare pe bzi.ro

Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”

Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
recomandare pe dailybusiness.ro

Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale

A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
recomandare pe Jurnalul.ro
A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
Bonnie Tyler a murit. Cu ce boală s-a luptat artista și ce avere a lăsat în urmă
recomandare pe a1.ro

Close