ÎNTREBAREA ZILEI - DUMINICĂ: Cât de importantă este viaţa sexuală la români?
Publicat pe 06.09.2015 la 16:50 Actualizat pe 07.09.2015 la 09:34
În contextul unei stări generale de sănătate bună, şapte români din 10 cred că viaţa sexuală este foarte importantă iar peste 40 la sută dintre femei folosesc cel puţin o metodă contraceptivă.
Românii cu vârstele cuprinse între 20 şi 65 de ani din oraşele medii şi mari (cu peste 50.000 locuitori), bărbaţii sunt mai deschişi în a declara că viaţa sexuală satisfăcătoare are o importanţă mare în starea generală de sănătate (77 la sută), comparativ cu femeile (66 la sută).
De asemenea, tinerii cu vârste între 20 şi 39 ani, cu educaţie superioară şi necăsătoriţi acordă o importanţă mai mare vieţii sexuale ca factor al unei vieţi sănătoase.
"Aproape jumătate dintre românii din mediul urban (44 la sută) consideră că două - trei acte sexuale pe săptămână reprezintă o frecvenţă optimă a activităţii sexuale. Femeile consideră optim mai degrabă două contacte pe săptămână, în timp ce bărbaţii consideră că trei contacte sexuale pe săptămână este un număr satisfăcător. Tinerii cu vârste între 20 şi 29 de ani consideră că patru contacte pe săptămână reflectă o viaţă sexuală satisfăcătoare, iar frecvenţa scade o dată cu vârsta, ajungând la o medie de 1,6 ori pe săptămână în rândul persoanelor cu vârsta între 50 şi 65 de ani", arată un studiu.
Iniţiatorii studiului au mai stabilit că, în cazul persoanelor necăsătorite, frecvenţa optimă estimată este de patru contacte pe săptămână în timp ce pentru cei căsătoriţi aşteptările scad la două contacte sexuale pe săptămână.
În acelaşi timp, o parte din populaţia urbană preferă să nu facă nicio estimare în acest sens (17 la sută nu ştiu sau aleg să nu estimeze câte acte sexuale pe săptămână înseamnă o viaţă sexuală satisfăcătoare), iar procentul creşte până la 27 la sută pentru românii cu vârsta între 50 şi 65 de ani.
Metodele contraceptive sunt folosite în special de femeile care au până în 40 de ani şi educaţie superioară. Astfel, potrivit studiului, 44 la sută dintre femei folosesc cel puţin o metodă contraceptivă.