Traian Băsescu, bunic din nou! Ioana Băsescu, fata cea mare a preşedintelui, este însărcinată
Publicat pe 02.06.2014 la 13:02 Actualizat pe 02.06.2014 la 13:36
Bucurie mare în familia preşedintelui Traian Băsescu! Ioana, fata cea mare a şefului statului, s-a căsătorit, în secret, ieri, cu avocatul Radu Pricop în Azuga.
Bucurie mare în familia preşedintelui Traian Băsescu! Ioana, fata cea mare a şefului statului, este însărcinată!
Vestea că Ioana Băsescu s-a căsătorit, în secret, ieri, cu avocatul Radu Pricop, în Azuga, a luat prin surprindere întreaga ţară! Motivul pentru care ceremonia ar fi avut loc departe de ochii curioşilor este însă şi mai neaşteptat! Potrivit unor surse apropiate familiei preşedintelui, citate de România TV, Ioana Băsescu este însărcinată cu primul copil, iar preşedintele va deveni, din nou, bunic. La cununia civilă au participat mirii, părinţii mirilor şi naşii, Raluca şi Dumitru Bucur, iar mare absentă a fost chiar sora Ioanei, mezina preşedintelui, Elena Băsescu.
Ioana a fost cerută în căsătorie în 2013, de Crăciun, de avocatul Radu Pricop, care provine dintr-o familie cunoscută din Suceava, tatăl acestuia fiind fostul senator PSD Radu Pricop. Pricop este bun prieten al Elenei Băsescu, dar şi al soţului acesteia, Bogdan Ionescu, are 36 de ani şi este asociat al unui cabinet de avocatură.
Fiica cea mare a preşedintelui a mai fost căsătorită timp de trei ani cu Bodo, solistul formaţiei Proconsul. Cei doi şi-au unit destinele în 2003, cununia civilă fiind oficiată chiar de Traian Băsescu, primar al Bucureştiului la acea vreme.
Citeşte şi: