Mara Bănică, de urgenţă la spital!
Publicat pe 13.11.2016 la 23:59 Actualizat pe 13.11.2016 la 23:43
Mara Bănică trece prin momente cumplite, din pricina unei boli care i-a schimbat viaţa.
Mara Bănică trece prin momente cumplite, din pricina unei boli care i-a schimbat viaţa.
Jurnalista Mara Bănică are din nou mari bătăi de cap, din pricina unei sinuzite care a recidivat zilele trecute şi din cauza căreia ajunge, din nou, pe mâinile medicilor. Este pentru a doua oară în mai puţin de un an când Mara Bănică ajunge la spital, din pricina durerilor insuportabile de cap. Jurnalista mai ajuns la Urgenţe în luna februarie a acestui an. "Am plecat într-o fugă spre spital. Nu puteam să stau de durere. După ce mi-au dat tratamentul, m-au trimis acasă, urmând să aştept efectul pastilelor. Nu îmi trecea sub nicio formă, puteam sta doar în fund, pe marginea patului. Medicii nu au ce să îmi facă. Pe la patru dimineaţa, după toate pastilele luate, am reuşit să mă întind în pat, iar atunci am simţit o explozie în cap. Mi s-a spart punga de puroi. Atunci am simţit o eliberare. Încă elimin puroiul, după ore bune de când mi s-a întâmplat totul", declara, la momentul respectiv, Mara Bănică.