Homepage » Actualitate » Meteo » Anunț ANM. Luna noiembrie aduce ploi, lapoviță și chiar ninsoare în România

Anunț ANM. Luna noiembrie aduce ploi, lapoviță și chiar ninsoare în România

Publicat pe 01.11.2021 la 09:43 Actualizat pe 01.11.2021 la 09:43

În prima zi a lunii noiembri, Administrația Națională de Meteorologie vine cu prognoza meteo specială pentru următoarele patru săptămâni, care împarte țara în două, căci avem parte de o vreme capricioasă. Astfel, în România ne vom bucura și de vreme bună, pentru câteva zile, dar ne vom confrunta și de ploi, lapoviță și chiar ninsoare.

Un bărbat în pădurea cu zăpadă

Anunț ANM

Arhiva

  • Luna noiembrie vine cu vreme caldă, dar și cu ninsori.
  • ANM anunță prognoza meteo pentru luan noiembrie.

Luna noiembrie vine, pentru început, cu vești bune, căci meteorologii anunță temperaturi peste limita normală perioadei, cu maxime ce se vor încadra între 11 și 18 grade Celsius și minime între zece și minus patru grade. Astfel că primele două săptămâni aduc, în zonele estice, sud-estice și nord-estice o toamnă caldă, blândă și deficitară în precipitații, mai ales în zonele intracarpatice, cu cer senin și vânt ce va sufla slab. În timp ce în partea de vest a României, putem spune că este încă primăvară, căci termometrele arată temperaturi chiar și de 22 de grade.

Sfârșitul lunii noiembrie aduce vreme rece în România

Însă, a doua decadă a ultimei luni de toamnă aduce treptat iarna în România. Sfârșitul lui noiembrie este preconizat cu ploi, ceață, lapoviță și chiar ninsori. Și asta nu este tot, căci și temperaturilor vor scădea treptat, ajungând ca la munte să se înregistreze între două și minus patru grade Celsius, cerul va fi plin de nori, vântul va suflat moderat spre puternic, mai ales în sud, vest și la munte, iar trecător, pe suprafețe mici, își va face inițial apariția și burnița, dar și ceață, mai ales în zonele joase de relief, la primele ore ale zilei, dar și la lăsarea serii.

Ulterior însă, ploile vor pune stăpânire pe mai multe regiuni ale țării, iar în zonele montane înalte, românii, dacă vor ieși în natură, se vor putea bucura chiar de zăpadă. Urmând ca luna decembrie să vină, bineînțeles, cu o altă prognoză meteo, fiind nevoiți să ne așteptăm la vreme rece, ploi și ninsori în toate regiunile țării.

Citește și: Anunț ANM! Cod galben de ceață în 13 județe din țară. Care sunt zonele unde vizibilitatea este sub 50 de metri

În articolul
Anunț ANM. Luna noiembrie aduce ploi, lapoviță și chiar ninsoare în România
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Irina Fodor, fotografii emoționante de la întoarcerea din Asia Express. Cum au așteptat-o Răzvan Fodor și fiica lor / VIDEO
Showbiz intern • la 13:28
Irina Fodor, fotografii emoționante de la întoarcerea din Asia Express. Cum au așteptat-o Răzvan Fodor și fiica lor / VIDEO
  • Imagini emoționante de la întoarcerea din Asia Express a Irinei Fodor 
  • S-au încheiat filmările pentru Asia Express
Protest în Vama Veche, astăzi, 2 mai 2024, după decizia CSM. Judecătoarea lui Vlad Pascu, Ancuța Popoviciu, nu a fost suspendată din funcție: "Justiţia pare să fie oarbă şi surdă"
Stiri interne • la 13:25
Protest în Vama Veche, astăzi, 2 mai 2024, după decizia CSM. Judecătoarea lui Vlad Pascu, Ancuța Popoviciu, nu a fost suspendată din funcție: "Justiţia pare să fie oarbă şi surdă"
  • O manifestaţie de protest are loc astăzi, 2 mai 2024, în Vama Veche
  • Oamenii nu sunt mulțumiți de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu
Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu la 2 Mai, mesaj important pentru autorități: „N-au mișcat un pai!”. Ce a spus înainte de pronunțarea sentinței
Stiri interne • la 12:53
Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu la 2 Mai, mesaj important pentru autorități: „N-au mișcat un pai!”. Ce a spus înainte de pronunțarea sentinței
  • Mesajul important pentru autorități al tatălui lui Sebi Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu
  • Ce a transmis Valentin Olariu
Cine este tânărul în vârstă de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava! La locul accidentului, prietenii lui au făcut un altar de flori şi lumânări / FOTO
Stiri interne • la 12:42
Cine este tânărul în vârstă de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava! La locul accidentului, prietenii lui au făcut un altar de flori şi lumânări / FOTO
  • Un tânăr în vârstă de 27 de ani a murit, după ce a fost lovit cu mașina de un altul de 21 de ani
  • Şoferul a fugit de la locul accidentului
  • Ce riscă
Doliu în lumea milionarilor! S-a stins din viață unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România / FOTO
Stiri interne • la 12:13
Doliu în lumea milionarilor! S-a stins din viață unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România / FOTO
  • Lumea milionarilor, în doliu
  • S-a stins din viață unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România
Denisa Drăgan, acuzată că l-a înșelat pe Ramore de la iUmor și a stat cu el pentru bani. Cum se apără încă soția lui, fiind în plin divorț: „Primesc mesaje...”
Showbiz intern • la 11:55
Denisa Drăgan, acuzată că l-a înșelat pe Ramore de la iUmor și a stat cu el pentru bani. Cum se apără încă soția lui, fiind în plin divorț: „Primesc mesaje...”
  • Denisa Drăgan, acuzată că l-a înșelat pe Remus Iosub și a stat cu el pentru bani
  • Cei doi se afă în divorț
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Sonia, o şoferiţă de 19 ani, şi-a pierdut viaţa după ce a intrat într-un TIR în drum spre casă. Maşina, cadou de la părinţi, a devenit capcană mortală
recomandare pe observatornews.ro
Sonia, o şoferiţă de 19 ani, şi-a pierdut viaţa după ce a intrat într-un TIR în drum spre casă. Maşina, cadou de la părinţi, a devenit capcană mortală
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
recomandare pe as.ro
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, în culmea fericirii! Familia li se mărește! Bucurie fără margini! Felicitări! 💙
Romania TV

Gabriela Cristea și Tavi, momente teribile în această dimineață, în Italia. Totul s-a întâmplat la ora 5.30. Au fost în mare pericol!  ''Mi se pare aberant''

Situația în care poliția poate să înregistreze cu radarul de pe contrasens. Modalitatea prin care poate fi contestată o amendă de viteză
recomandare pe antena3.ro

Reţetă tradiţională drob pui pentru Paşte. Variantă uşoară şi gustoasă pentru cei care nu consumă carne de miel

Comuna din România unde se va construi cel mai înalt pod suspendat din Europa

Cum faci cele mai spectaculoase ouă curcubeu de Paște. Metoda este foarte simplă și nu dă greș
recomandare pe playtech.ro

De unde provine expresia 'peştele de la cap se împute'. Este des folosită, dar puţini români îi ştiu povestea

Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
recomandare pe redactia.ro

Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
recomandare pe bzi.ro

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost victima unui accident rutier

Vestea așteptată de toți pensionarii din România! Ce se va întâmpla cu indemnizațiile
recomandare pe dailybusiness.ro

Prognoze sumbre pentru România! Prețurile explodează!

Pensii mai mari pentru foștii CAP-iști și mai puțini ani de muncă pentru mame
recomandare pe Jurnalul.ro
Pensii mai mari pentru foștii CAP-iști și mai puțini ani de muncă pentru mame
Imagini emoționante cu întoarcerea Irinei Fodor din Asia Express. Cum a surprins-o Răzvan Fodor acasă: „După 62 de zile”
recomandare pe a1.ro

Close