Mirabela Dauer, trafic de influenţă pentru un apartament!
Publicat pe 03.01.2016 la 00:02 Actualizat pe 02.01.2016 la 23:09
Îndrăgita artistă Mirabela Dauer a mărturisit, cu o sinceritate debordantă, că s-a folosit de statutul ei de vedetă pentru a-şi aranja ploile pentru un apartament.
Îndrăgita artistă Mirabela Dauer a mărturisit, cu o sinceritate debordantă, că s-a folosit de statutul ei de vedetă pentru a-şi aranja ploile pentru un apartament.
Invitatată la emisiunea "Dincolo de aparenţe", care va fi difuzată astăzi la Antena Stars, începând cu ora 13.00, Mirabela Dauer a fost întrebată de Florentina Fântânaru dacă s-a folosit vreodată de statutul său pentru a-şi rezolva unele probleme, iar artista a mărturisit: "Nu, decât pentru alţii. Niciodată nu am cerut nimic... Ba nu, mint! Stăteam în gazdă, după divorţ (...) şi m-am dus, cum era atunci, la prim-secretar, sau cum se chema atunci, la sectorul 2. Prima oară am cerut casă pentru Marian Nistor, că şi el divorţase şi nu avea unde să stea. În ultimă instanţă, când mi-a ajuns cuţitul la os, m-am dus şi m-am milogit şi mi-a dat şi mie un apartament".
Artista şi-a amintit că, din modestie, cânta fără a cere ceva în schimb. Norocul i-a surâs la o petrecere organizată pentru "greii" Partidului Comunist, unde s-a pricopsit cu o maşină. "Era Ana Mureşan la Ministerul Comerţului şi m-a întrebat dacă am ce îmi trebuie. I-am zis că am televizor color, frigider... M-a întrebat cum mi le-am luat şi i-am explicat că am stat la cozi... M-a întrebat dacă am maşină şi am spus că nu. Atunci mi-a dat pe loc aprobare pentru un autoturism", şi-a amintit vedeta.
VEDEŢI ÎNTREGUL INTERVIU CU ÎNDRĂGITA ARTISTĂ ASTĂZI, ÎNCEPÂND CU ORA 13.00, LA EMISIUNEA "DINCOLO DE APARENŢE" DE LA ANTENA STARS!
Citeste si: