Homepage » Actualitate » Mobilizare fără precedent în lumea sportului. Sportivii României sunt alături de victimele incendiului din clubul Colectiv!

Mobilizare fără precedent în lumea sportului. Sportivii României sunt alături de victimele incendiului din clubul Colectiv!

Publicat pe 02.11.2015 la 23:59 Actualizat pe 03.11.2015 la 00:01

România continuă să-i plângă pe cei dispăruţi în incendiul produs la clubul Colectiv. Iar în sprijinul celor aflaţi pe paturile spitalelor, între viaţă şi moarte, se înalţă rugi pentru ca aceştia să trăiască. Dar dincolo de aceste trăiri, fireşti, normale, omeneşti, românii demonstrează că sunt mai uniţi ca niciodată. Oamenii donează sânge şi bani. S-au format cozi în toată ţara la centrele de recoltare a sângelui. În primele rânduri a celor care s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă se numără şi sportivii de performanţă, fiecare cum a putut: bani, sânge sau alte lucruri de care au nevoie cei răniți.

Leonard Doroftei, preşedintele Federaţiei Române de Box, a declarat în exclusivitate pentru Spynews.ro că nu va rămâne impasibil la drama tinerilor care se zbat între viaţă şi moarte în spitalele din Bucureşti ca urmare a incendiului produs vineri seara la clubul Colectiv. „Aceşti copii, familiile lor, au mare nevoie acum de ajutorul nostru. Trebuie să fim uniţi şi să-i sprijinim. Eu voi dona 1.000 de euro. Fiecare dintre noi ar trebui să fim alături de aceşti oameni aflaţi în suferinţă”, a precizat Doroftei pentru Spynews.ro. La rândul lor, componenţii Generaţiei de Aur, în frunte cu Belodedici şi Gabi Balint, inteţionează să organizeze un meci demonstrativ pentru strângerea de fonduri care să fie ulterior donate familiilor celor au pierit în tragedia din club, dar şi a victimelor internate în spitalele bucureştene. „A fost un weekend negru. Eu am fost în Ardeal, pentru că a fost sâmbăta morţilor. De regulă, când veneam acasă mai jucam o miuţă cu prietenii. Acum nu am mai fost bun de nimic. Am fost foarte marcat de ceea ce s-a întâmplat”, a precizat Gabi Balint pentru Spynews.ro. Şi Ilie Năstase a fost profund impresionat de drama petrecută vineri seara în Bucureşti, fostul jucător de tenis mergând la locul dramei, alături de nepotul său, Ştefan, pentru a aprinde o lumânare în memoria celor dispăruţi. Legenda tenisului românesc a declarat că se va întâlni cu bunul său prieten Ion Ţiriac, dar şi cu alţi oamenmi de afaceri, pentru a dona împreună o sumă de bani victimelor acestui incendiu.

Ilie Năstase a aprins o lumânare în faţa clubului groazei, în memoria victimelor

Voi discuta cu Ion Ţiriac, dar şi cu alţi oameni de afaceri care-mi sunt prieteni pentru a strânge o sumă de bani pe care să o donăm celor aflaţi în suferinţă”, a precizat Ilie Năstase. Totodată Simona Halep s-a declarat cutremurată de drama produsă la Bucureşti, anunţând că vrea să meargă să doneze sânge şi să aprindă o lumânare, explicând că a decis să nu mai intre în nici un club de noapte.

Simona Halep vrea să doneze sânge pentru vicime

„Oricum mergeam foarte rar. Dar, de-acum, am decis să nu mai merg deloc”, a explicat Halep. Vasile Turcu, fostul acţionar al clubului Dinamo, actulmente preşedintele mişcării patronale a precizat că 300.000 de firne vor fi alături de victimele nenorocirii produse în clubul Colectiv. „Noi nu ne gândim doar pe termen scurt. Ne concentrăm pe termen lung. Cei care au rămas în viaţa vor avea nevoie de mulţime de intervenţii şi tratamente costisitoare. Pe moment situaţia este sub control din punct de vedere medical, dar trebuie să-i susţinem şi în următoarele etape”, a precizat Vasile Turcu pentru Spynews.ro. Clubul Steaua Bucureşti, prin vocea lui George Boroi, comandantul clubului, a anunţat că se va face o colectă la nivelul sportivilor şi a personalului clubului, iar banii strânşi vor fi donaţi familiilor aflate în suferinţă. ”Avem acest punct chiar pe ordinea de zi a şedinţei de azi. A fost o adevărată nenorocire ce s-a întâmplat. Trebuie să fim alături de ei. Gimnastul nostru, Marian Drăgulescu, care a cucerit medalia de argint la Mondiale a anunţat că imediat ce va ajunge la Bucureşti va merge să doneze sânge”, a spus Boroi, pentru Spynews.ro.Şi şefa clubului Dinamo, chestorul Elisabeta Lipă a declarat că se vor strânge bani pentru victimele acestei tragedii:

Lipa este şi ea alături de familiile victimelor

"E o chestiune de omenie. E normal să fim alături de aceşti oameni aflaţi în suferinţă. Vom strânge şi noi bani pentru familiile încercate de această mare suferinţă", a precizat Lipă pentru Spynews.ro. Mihai Leu, fostul campion mondial la box profesionist, ne-a mărturisit că a plâns la auzul acestei tragedii. „Şi eu am un băiat care este student în Bucureşti. Orice tânăr putea fi prezent în acel club. Am plâns când am auzit ce s-a întâmplat”, a explicat Mihai care va dona o sumă de bani familiei fetei din Deva, care a pierit în acest incendiu. „Ştiu că este o fată din Deva care a murit acolo. Voi face tot posibilul să îi ajut familia”, a mai spus el.

Citeşte şi:

FOTO / Lista supravieţuitorilor INCENDIULUI din clubul din Capitală! Cine sunt cei care au ajuns la spitale cu bine?

VIDEO / GREU DE PRIVIT! Imaginile groazei din interiorul clubului incendiat

O vedetă din România era în clubul Colectiv când a izbucnit incendiul: "Ambulanţele erau aici, noi eram înăuntru..."

Regele Mihai, îngenunchiat de durere! Ce mesaj emoţionant a trimis rudelor tragediei din clubul Colectiv

Clipe de groză pentru Ana Pascu, şefa Federaţiei Române de Scrimă. Au venit cu toţii să-i fie alături, în bătălia pentru viaţă, dusă de băiatul ei!

DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ! DELIA şi LORA nu mai vor să cânte! Mulţi alţi artişti au luat această decizie

VIDEO / Echipa de la "Mireasă pentru fiul meu", în lacrimi după tragedia din clubul Colectiv! Ce gest impresionant au făcut concurenţii!

Hocheiştii de la Sportul fac un gest de suflet pentru răniţii în incendiul produs la clubul Colectiv!

FOTO / POVESTEA CUTREMURĂTOARE a jurnalistei Teodorei Maftei, una dintre victimile tragediei din Colectiv! A suferit trei operaţii pe creier!

VIDEO EMOŢIONANT! Se zbate între viaţă şi moarte! Vocalul trupei ce cânta în Clubul Colectiv a câştigat unul dintre cele mai cunoscute concursuri muzicale

EXCLUSIV! LUCRA LA NEGRU PENTRU 100 DE LEI PE SEARĂ! Mărturisirile îngrozitoare ale surorii uneia dintre victime

Doliu naţional timp de trei zile! Care sunt obligaţiile autorităţilor şi cetăţenilor români în această perioadă

VIDEO / IMAGINI ŞOCANTE! Cum a izbucnit incendiul din Club Colectiv? Un alt concert a avut exact acelaşi tipar!

În articolul
Mobilizare fără precedent în lumea sportului. Sportivii României sunt alături de victimele incendiului din clubul Colectiv!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Prințișorul de la Tărtășești și soția vizitează doar locațiile de lux. Cei doi știu să se distreze în orice moment / PAPARAZZI
Paparazzi • la 23:38
Prințișorul de la Tărtășești și soția vizitează doar locațiile de lux. Cei doi știu să se distreze în orice moment / PAPARAZZI
  • Prințișorul de la Tărtășești și soția vizitează doar locațiile de lux
  • Cei doi știu să se distreze în orice moment
Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut vârsta într-un accident rutier. Denis a murit după ce prietenul lui s-a suit băut la volan: "Ne va lipsi tuturor" / FOTO
Stiri interne • la 22:56
Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut vârsta într-un accident rutier. Denis a murit după ce prietenul lui s-a suit băut la volan: "Ne va lipsi tuturor" / FOTO
  • Accident rutier grav în Hunedoara
  • Un tânăr în vârstă de 21 de ani a avut parte de un sfârșit tragic
  • Denis a murit după ce prietenul lui s-a suit băut la volan
Acasă îl așteaptă o brunetă, dar el a defilat cu o blondă pe litoral! Adrian Eftimie, surprins în compania unei femei misterioase / PAPARAZZI
Paparazzi • la 22:51
Acasă îl așteaptă o brunetă, dar el a defilat cu o blondă pe litoral! Adrian Eftimie, surprins în compania unei femei misterioase / PAPARAZZI
  • Adrian Eftimie s-a distrat pe cinste pe litoral
  • Dj-ul a fost filmat îm compania unei blonde
Fiica cea mică a Anamariei Prodan a făcut senzație într-un club de fițe! Sarah Dumitrescu a atras toate privirile. Cine i-a ținut companie / PAPARAZZI
Paparazzi • la 22:51
Fiica cea mică a Anamariei Prodan a făcut senzație într-un club de fițe! Sarah Dumitrescu a atras toate privirile. Cine i-a ținut companie / PAPARAZZI
  • Fiica cea mică a Anamariei Prodan a făcut senzație într-un club de fițe
  • Sarah Dumitrescu a atras toate privirile
  • Cine i-a ținut companie
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță respectă cu sfințenie tradițiile românești. Cum au fost văzuți în Vinerea Mare / PAPARAZZI
Paparazzi • la 22:51
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță respectă cu sfințenie tradițiile românești. Cum au fost văzuți în Vinerea Mare / PAPARAZZI
  • Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță respectă cu sfințenie tradițiile românești
  • Cum au fost văzuți în Vinerea Mare
„Fiara din Balcani”, din nou în fața judecătorilor / Susține că i s-au încălcat drepturile
Stiri interne • la 22:50
„Fiara din Balcani”, din nou în fața judecătorilor / Susține că i s-au încălcat drepturile
  • Konstantinos Passaris susține că angajații ANP i-ar fi încălcat drepturile
  • Judecătorii vor da un verdict peste câteva zile
Vezi toate știrile noi
Recomandări
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care şi-o doreau în SUA
recomandare pe observatornews.ro
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care şi-o doreau în SUA
Iubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu femeia
recomandare pe as.ro
Iubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu femeia
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, în culmea fericirii! Familia li se mărește! Bucurie fără margini! Felicitări! 💙
Romania TV
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, în culmea fericirii! Familia li se mărește! Bucurie fără margini! Felicitări! 💙
Gabriela Cristea și Tavi, momente teribile în această dimineață, în Italia. Totul s-a întâmplat la ora 5.30. Au fost în mare pericol!  ''Mi se pare aberant''
Romania TV
Gabriela Cristea și Tavi, momente teribile în această dimineață, în Italia. Totul s-a întâmplat la ora 5.30. Au fost în mare pericol! ''Mi se pare aberant''
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre pensii. Cine sunt românii care nu primesc pensia înainte de Paşte
recomandare pe antena3.ro
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre pensii. Cine sunt românii care nu primesc pensia înainte de Paşte
Horoscop 4 mai 2024. Balanțele au o viața amoroasă incitantă, Scorpionii trebuie să aibă grijă la sănătate
recomandare pe antena3.ro
Horoscop 4 mai 2024. Balanțele au o viața amoroasă incitantă, Scorpionii trebuie să aibă grijă la sănătate
Noua lege a salarizării nu va afecta salariile de la stat. Categoriile de bugetari care primesc majorări semnificative | Anunțul ministrului Muncii
recomandare pe antena3.ro
Noua lege a salarizării nu va afecta salariile de la stat. Categoriile de bugetari care primesc majorări semnificative | Anunțul ministrului Muncii
De ce nu este bine să vopsești ouăle de Paște în Vinerea Mare. Ce altceva e interzis să faci
recomandare pe playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouăle de Paște în Vinerea Mare. Ce altceva e interzis să faci
Diferenţa dintre cozonacul pentru Paşte şi cel pentru Crăciun. Acum 100 de ani, desertul se făcea altfel
recomandare pe playtech.ro
Diferenţa dintre cozonacul pentru Paşte şi cel pentru Crăciun. Acum 100 de ani, desertul se făcea altfel
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
recomandare pe redactia.ro
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
recomandare pe redactia.ro
Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
Denise Rifai le trimite pe femei la cratiţă, de Sărbătorile Pascale: „Corect în fața lui Dumnezeu, e normal să faci mâncare pentru bărbatul tău!”
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai le trimite pe femei la cratiţă, de Sărbătorile Pascale: „Corect în fața lui Dumnezeu, e normal să faci mâncare pentru bărbatul tău!”
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
recomandare pe bzi.ro
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
Guvernul, îngropat în datorii! Cum sunt afectați angajații de noile împrumuturi ale statului
recomandare pe dailybusiness.ro
Guvernul, îngropat în datorii! Cum sunt afectați angajații de noile împrumuturi ale statului
Vești proaste pentru o categorie de pensionari! Ei NU vor primi pensia înainte de Paște!
recomandare pe dailybusiness.ro
Vești proaste pentru o categorie de pensionari! Ei NU vor primi pensia înainte de Paște!
Pensii mai mari pentru foștii CAP-iști și mai puțini ani de muncă pentru mame
recomandare pe Jurnalul.ro
Pensii mai mari pentru foștii CAP-iști și mai puțini ani de muncă pentru mame
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
recomandare pe a1.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Close