Mona "Dansatoarea", din nou după GRATII? Ce decizie au luat judecătorii în dosarul fiului lui Nuţu Cămătaru
Publicat pe 05.12.2014 la 14:15 Actualizat pe 19.03.2015 la 15:14
Mona "Dansatoarea" riscă să ajungă în puşcărie, dacă judecătorii vor stabili, la începutul anului viitor, că pedeapsa primită, deja, de ea, este corectă.
Mona "Dansatoarea" riscă să ajungă în puşcărie, dacă judecătorii vor stabili, la începutul anului viitor, că pedeapsa primită, deja, de ea, este corectă.
Mona "Dansatoarea" a fost implicată într-un scandal iscat la un club de manele, acum câţiva ani, unde a avut loc o altercaţie cu urmări grave. În acelaşi dosar este acuzat şi fiul lui Nuţu Cămătaru. Mona a primit, deja, trei ani de închisoare cu executare, dar procesul s-a mutat la Curtea de Apel.
"Azi am primit amânare, spre uimirea tturor. Chiar dacă sunt supărată, tristă, sunt şi bucuroasă în acelaşi timp. Îmi doresc ca Sărbătorile să le petrec cu familia mea. Unuia dintre inculpaţi i s-a făcut rău şi am primit amânare", a declarat Mona, pentru emisiunea "Necenzurat", de la Antena Stars.
Următorul termen este 7 ianuarie şi, dacă atunci judecătorii vor considera că pedeapsa primită de Mona este corectă, va ajunge în spatele gratiilor.
A.C.C.
Citeşte şi: