Ninsoarea a făcut ravagii în Bucureşti şi în ţară! Copaci şi stâlpi doborâţi de viscol, maşini blocate în zăpadă, pacienţi duşi la spital cu autoşenilate
Publicat pe 18.01.2016 la 08:15 Actualizat pe 18.01.2016 la 08:23
Sute de copaci şi stâlpi de electricitate au fost doborâţi de viscol, zeci de maşini au rămas temporar blocate în zăpadă, iar mai multe persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost duse la spitale cu autoşenilate pentru că ambulanţele nu au putut ajunge în unele zone, din cauza zăpezii, scrie Mediafax.
Sute de copaci şi stâlpi de electricitate au fost doborâţi de viscol, zeci de maşini au rămas temporar blocate în zăpadă, iar mai multe persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost duse la spitale cu autoşenilate pentru că ambulanţele nu au putut ajunge în unele zone, din cauza zăpezii, scrie Mediafax.
În condiţiile ninsorilor viscolite de sâmbătă şi duminică, peste 1.700 de pompieri au intervenit cu 700 de utilaje şi mijloace tehnice, la 500 de cazuri din judeţele afectate de vremea rea, sute de persoane fiind salvate.
În zona Bucureşti-Ilfov, ISU a trimis duminică, în jurul orei 16.00, un echipaj SMURD, însoţit de o şenilată pusă la dispoziţie de CNADNR, la Olteniţa pentru preluarea unui pacient cu probleme grave de sănătate, căruia i s-a asigurat transportul la un spital din Capitală. De asemenea, un alt echipaj de prim ajutor a preluat de la intrarea pe autostrada A2 un pacient în vârstă de 85 de ani, cu afecţiuni oculare. Acesta a fost adus de la Lehliu cu o şenilată a CNADNR, preluat de salvatorii bucureşteni şi transportat la Spitalul de Urgenţe Oftalmologice din Capitală. Totodată, pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au avut 131 de intervenţii pentru îndepărtarea copacilor şi a stâlpilor de electricitate căzuţi pe drum sau pe maşini.
În judeţul Buzău, mai multe persoane din 20 de autoturisme rămase blocate, din cauza viscolului, la Căldăruşanca, pe DN 2, au fost preluate de către echipaje ale poliţiei, cu antemergător, şi transportate în oraşul Buzău.
În judeţul Braşov, jandarmii montani şi salvamontiştii au intervenit pentru salvarea a două persoane rătăcite în zona din apropierea oraşului Râşnov. După recuperarea celor doi turişti, un echipaj SMURD a evaluat starea medicală a acestora, stabilind că nu se impune transportul la spital.
Sursă foto spynews
Citeşte şi