Părinţi şi profesori, audiaţi în cazul directoarei șpăgare de la "Dimitrie Bolintineanu"
Publicat pe 14.04.2014 la 23:59 Actualizat pe 15.04.2014 la 00:06
Judecătorii vor audia mai mulţi martori în dosarul în care Costica Vărzaru, fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu", este acuzată de trafic de influenţă.
Judecătorii vor audia mai mulţi martori în dosarul în care Costica Vărzaru, fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu", este acuzată de trafic de influenţă.
Potrivit informaţiilor noastre, pe lista celor ce urmează să povestească cele întâmplate în vara anului trecut sunt profesori şi părinţi ai elevilor din "Dimitrie Bolintineanu". Profesoara este judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la tentativă la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Le cerea elevilor spagă
Procurorii au constatat, în perioada mai-iunie 2013, că Vărzaru, în calitate de director al Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" din Bucureşti, cu sprijinul Ginei Ciontoiu, membră a comitetului de părinţi, a pretins şi primit bani de la elevi din cadrul liceului, înscrişi la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa faţă de membrii Comisiei de Bacalaureat şi faţă de cadrele didactice cu atribuţii de supraveghere, în scopul promovării examenelor de către elevi.
Filmată în timp ce îşi dezbrăca elevii
Fosta directoare pare să fi fost întotdeauna apropiată de elevi. Poate prea apropiată. Acum mai bine de zece ani îi dezbrăca de haine, la propriu. Totul s-a întâmplat la un banchet din 2003, banchet care a rămas înregistrat, pentru posteritate. Vărzaru dansează lasciv şi se unduieşte de mama focului. Totul de dragul distracţiei.
Citeşte şi "Tataie" era client fidel al cămătarilor! Mişu Vlasov audiat în dosarul Duduienilor