Piţurcă îl face K.O. pe un şmecher din lumea fotbalului! I-a pregătit o surpriză de proporţii

+2 click pentru
galerie

În timp ce presa sportivă specula o eventuală revenire a lui Piţurcă la Craiova, fostul selecţioner lua o decizie importantă, menită să doboare un şmecher din fotbalul românesc.

În cadrul unui proces care va avea primul termen la finele acestei luni, Victor Piţurcă s-a declarat "ţepuit" de finanţatorul clubului finanţat de Mititelu şi a solicitat instanţei executarea silită a afaceristului, alături de alţi creditori.

Adrian Mititelu, proprietarul FC Universitatea Craiova SA, societate în faliment, se află de mai mult timp în litigiu cu CS Universitatea Craiova, grupare susţinută de autorităţile locale, conform realitatea.net. Mititelu susţine că este deţinătorul de drept al palmaresului, siglei şi culorilor, în vreme ce oficialii Clubului Sportiv Univesitatea Craiova afirmă că acestea nu au părăsit patrimoniul său niciun moment. CS Universitatea Craiova argumentează că asociaţiile şi societăţile care au avut echipe de fotbal cu numele "Universitatea Craiova" nu au primit niciun document pentru a se putea folosi de palmares. Mai exact, Asociaţia Sportivă Fotbal Club Universitatea Craiova (înfiinţată în 1994) şi SC Fotbal Club Craiova SA (înfiinţată în 2002) nu au pretins, în actele lor constitutive, că palmaresul clubului ar fi inclus în patrimoniul entităţilor nou-înfiinţate.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici!

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro