Homepage » Actualitate » Poliţistul Godină, în faţa judecătorilor, după ce a picat a cincea oară la Academie!

Poliţistul Godină, în faţa judecătorilor, după ce a picat a cincea oară la Academie!

Publicat pe 11.08.2017 la 23:59 Actualizat pe 11.08.2017 la 23:37

Ghinioanele se ţin scai de Marian Godină, agentul pamfletar din Braşov care a devenit celebru după ce a demascat ilegalităţile din Poliţia Română.

Ghinioanele se ţin scai de Marian Godină, agentul pamfletar din Braşov care a devenit celebru după ce a demascat ilegalităţile din Poliţia Română.

După ce a dat-o în bară la examenul pentru admitere la Academia de Poliţie, picând pentru a cincea oară, Marian Godină a mai primit un “cadou”: un proces! În urmă cu doar câteva zile, Godină a fost dat în judecată de Mihai Ivănescu, un individ din judeţul Argeş care l-a mai chemat o dată pe Godină în faţa judecătorilor şi anul trecut. Respectivul îi solicită poliţistului despăgubiri morale, după ce ar fi fost “calomniat” de omul legii.

Mihai Ivănescu a intrat în atenţia publică, potrivit cugetliber.ro, după ce mai multe poezii semnate de el, în care se vorbeşte explicit despre acte sexuale cu copii şi cadavre, au ajuns pe Facebook.
Marian Godină a avut un avertisment pentru părinţii care-şi lasă copiii să umble pe internet. „Dacă aveţi copii care au conturi de Facebook, e indicat să le supravegheaţi atent activitatea din online şi să vă asiguraţi că nu intră în discuţii cu persoane necunoscute. Poza asta mi-a fost trimisă azi printr-un mesaj şi nu ştiu dacă e real. Cert e că cineva tot a gândit versurile alea, iar acel cineva nu pare prea sănătos. La finalul poeziei este ataşată şi o poză cu o fetiţă cu ochelari”, a scris poliţistul.

Ca urmare a acestei postări, Mihai Ivănescu (foto sus) l-a acţionat în judecată pe Godină. „Am depus o reclamaţie comandantul IJP Braşov, Parchetul Braşov şi l-am dat în judecată la Judecătoria Piteşti pe numitul Godină Marian de la Circulaţie rutieră Braşov după ce nişte cunoştinte m-au anunţat că pe pagina poliţistului Godină Marian şi-a permis să posteze un anunţ cu un bărbat arestat pentru pornografie cu minori, pedofilie,şi la comentariu a ataşat fotografia mea cu numele meu,şi arăt că niciodată n-am avut de a face cu această acuzaţie infamă,monstruoasă şi nejustificată,şi niciodată n-am avut de a face cu această infracţiune,n-am fost niciodată urmărit sau cercetat în această acuzaţie,nu am fost reclamat vreodată,sau vreun incident de acest fel,nu am fost judecat sau condamnat vreodată pentru asemenea acuzaţie,nu sînt reţinut,nu sînt arestat,nu am nici o cauză pe rol în Instanţă cu o aşa acuzaţie,şi poate fi verificat cazierul meu. Am pe Facebook o pagină cu poezii nonconformiste,creaţii proprii cu numele Poezii incendiare,şi nu încalc nici o lege,libertatea cuvîntului fiind garantată de Constituţie fiind protejaţi cei ce vor să ne împiedice”, declara, anul trecut, Mihai Ivănescu, pentru cugetliber.ro.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te aşteptăm şi pe pagina de Facebook! Avem şi Instagram. Ne poţi da follow aici!

Iată "operele" "poetului"!

Lăcomie și viciu sentimental


Am visat o noapte întreagă,

Aș iubi o fată șchioapă;

Urîțică dar sărată,

Cu gust de condimentată;

S-o iubesc,s-o strîng în brațe,

Înnebunit de ce-mi place;

Să-i miros chiloții ei,

Să ia foc creierii mei;

Să aibă pistrui pe fund,

Să mă holbez la ea mult-

Și să simt cum mîna mea,

Intră în șanț în fund la ea;

Copiliță minionă,

Cu sălbatică aromă,

Ca lîna de oaie plouată

Și cu damf de transpirată;

Încins tare hormonal,

Întărîtat ca un cal,

S-o adulmec ațîțat,

De dragoste să fiiu beat;

S-o iubesc cu lăcomie

Și dragoste-nebunie !


Mihai Ivănescu.




Epitaf funerar
Pentru toate fetele virgine moarte, cu vîrsta 14-24 ani, din cimitirele Bellu,Ghencea,Străulești.Băneasa,Colentina,Sf. Vineri,Reînvierea;Sf. Gheorghe-Pitești;Palas-Constanța.

Privesc la tine cu multă dragoste

Ca un canceros sperînd la citostatice,

Ca frunza ce-a căzut în cimitir

Mă rog acum la Sf. Valentin,

Că de-ai murii-iubirea mea

Să vi să fi vecina mea ;

Privind la tine cu tristeţe multă

Iubirea mea acum defunctă,

Că se zvoneşte că tu pleci,

Şi-n cimitir acuma ești.

Vino draga-n cimitir

Sa luăm colivă si vin,

Mortii toţi să ne privească

Ăştia vor sa se iubească,

În epitafe funerare

Romantic fum de lumînare:

Cît ar fi noaptea de lungă,

Mortii ar zice că e nununtă;

În clopotniţă te-aş lua

Pantalonii jos ţi-as da,

Si-ar ofta morţii de ciudă,

Ca pe ei nimeni nu-i pupă;

Şi ne-om iubi în tăcere

În cîntec de cucuvele.

Dar tu venişi aici defunctă

Adusă-n cimitir cu lume multă,

Înmormîntată printre morți cu funcții mici sau mari,

Săraci sau bogaţi în pomeni şi în colivă tari,,

Şi între ei se vor lupta

Să cucerească păsărica ta,

Veselă şi cu tămîie afumată,

Acum de morţi admirată .

Mai bine acuma de era'

Chiloții tăi pe culmea mea;

Chiloţii tăi a tămîie mirosea',

Scurtă a fost viaţa ta;

Ai plecaat din astă lume

Şi-ai luat păsărica cu tine,

Şi de zgîrcită ce erai

Că mie nu mi-o dădeai;

La tine mă gîndesc cu dor,

Cu mine de-ai fi stat în fundul gol;

Acuma eu m-am consolat,

N-o să mai stai cu altu-n pat ;

Cu mine-n pat dacă dormeai,

Precis acuma că trăiai.

Păcat de păsărica ta,

Te-ai dus la cimitir cu ea;

Mai bine acuma de trăiai,

Şi numai mie mi-o dădeai !.

Într-o noapte în cimitir la tine am intrat,

Și inimioara ta am prelevat,

Că n-am putut s-o am cît ai trăit,

Pe marginea gropii cu tine moartă se ne iubim m-am mulțumit;

De sus rușinată luna se holba la noi și ne privea,

Romantic noaptea ne cînta în cimitir o cucuvea,

Și eu sînt mulțumit de necrofila dragoste cu tine draga mea !


Mihai Ivănescu.

În articolul
Poliţistul Godină, în faţa judecătorilor, după ce a picat a cincea oară la Academie!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Test IQ! Doar persoanele inteligente vor putea identifica pisica din imagine în 7 secunde / FOTO
Beauty & Lifestyle • la 15:53
Test IQ! Doar persoanele inteligente vor putea identifica pisica din imagine în 7 secunde / FOTO
  • Poți găsi pisica în imaginea de mai sus?
  • Ai la dispoziție 7 secunde pentru a da un răspuns corect
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață dietetică
Retete • la 15:12
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață dietetică
  • Rețetă de papanași sănătoși
  • De ce să eviți papanașii prăjiți
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Emisiuni TV • la 15:12
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
  • Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani
  • A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis
  • În ce stare este fostul primar
Planurile de înmormântare ale regelui Charles, actualizate în mod regulat după ce suveranul a primit diagnosticul de cancer: "Este într-adevăr foarte bolnav..." 
Stiri internationale • la 14:30
Planurile de înmormântare ale regelui Charles, actualizate în mod regulat după ce suveranul a primit diagnosticul de cancer: "Este într-adevăr foarte bolnav..." 
  • Starea de sănătate a regelui Charles nu este deloc una bună
  • Planurile de înmormântare ale suveranului, actualizate în mod regulat după diagnosticul de cancer
Caz revoltător în Gorj. Un copil român de șase ani a fost vândut de familie pentru 8.000 de lei. Ar fi fost scos din țară cu o procură falsă
Stiri interne • la 14:30
Caz revoltător în Gorj. Un copil român de șase ani a fost vândut de familie pentru 8.000 de lei. Ar fi fost scos din țară cu o procură falsă
  • Caz revoltător în Gorj
  • Un copil român de șase ani a fost vândut de familie pentru 8.000 de lei
  • Ar fi fost scos din țară cu o procură falsă
Claudia Pătrășcanu a plecat în vacanță cu băieții ei și ai lui Gabi Bădălău! Ce destinație a ales artista / VIDEO
Showbiz intern • la 14:03
Claudia Pătrășcanu a plecat în vacanță cu băieții ei și ai lui Gabi Bădălău! Ce destinație a ales artista / VIDEO
  • Claudia Pătrășcanu, vacanță cu cei doi băieți ai săi și ai lui Gabi Bădălău
  • Ce destinație a ales artista de această dată
Vezi toate știrile noi
Recomandări
O tânără de aproximativ 20 de ani s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din Brașov. Femeia ar fi născut recent
recomandare pe observatornews.ro
O tânără de aproximativ 20 de ani s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din Brașov. Femeia ar fi născut recent
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile „Zeiței de la Montreal”
recomandare pe as.ro
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile „Zeiței de la Montreal”
Oana Lis, anunţul trist despre Viorel Lis înainte de Paşte
Romania TV
Oana Lis, anunţul trist despre Viorel Lis înainte de Paşte
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Romania TV
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Horoscop 27 aprilie 2024. Leii ar trebui să fie atenți la sănătate, Berbecii au parte de creativitate
recomandare pe antena3.ro
Horoscop 27 aprilie 2024. Leii ar trebui să fie atenți la sănătate, Berbecii au parte de creativitate
Weekendul de Florii, în București. Străzi Deschise, concerte, târguri, expoziții în perioada 26 - 28 aprilie 2024
recomandare pe antena3.ro
Weekendul de Florii, în București. Străzi Deschise, concerte, târguri, expoziții în perioada 26 - 28 aprilie 2024
"Este anormal ce se întâmplă”. Amenda primită de o pensionară din Braşov pentru că a plantat flori în grădina din faţa blocului
recomandare pe antena3.ro
"Este anormal ce se întâmplă”. Amenda primită de o pensionară din Braşov pentru că a plantat flori în grădina din faţa blocului
Cum face îndrăgitul Bărbosu’ cartofii prăjiţi. Secretul reţetei, de asta ies crocanţi şi se fac mai repede
recomandare pe playtech.ro
Cum face îndrăgitul Bărbosu’ cartofii prăjiţi. Secretul reţetei, de asta ies crocanţi şi se fac mai repede
Ce să faci neapărat cu carnea de miel înainte de a o băga la cuptor. Secretul care îi dă gust special
recomandare pe playtech.ro
Ce să faci neapărat cu carnea de miel înainte de a o băga la cuptor. Secretul care îi dă gust special
Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
recomandare pe redactia.ro
Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
Ce a făcut Florin Salam, după ce a lipsit de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Familia a rămas șocată: ”Nu există așa ceva!”
recomandare pe redactia.ro
Ce a făcut Florin Salam, după ce a lipsit de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Familia a rămas șocată: ”Nu există așa ceva!”
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
recomandare pe bzi.ro
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost victima unui accident rutier
recomandare pe bzi.ro
Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost victima unui accident rutier
Se dau până la 150.000 de euro pentru români! Cine poate accesa banii
recomandare pe dailybusiness.ro
Se dau până la 150.000 de euro pentru români! Cine poate accesa banii
Vicepreședintele Turciei este în România! Anunț de ultimă oră făcut de Marcel Ciolacu
recomandare pe dailybusiness.ro
Vicepreședintele Turciei este în România! Anunț de ultimă oră făcut de Marcel Ciolacu
Atac terorist masiv, așteptat în SUA. Avertisment fără precedent al directorului FBI
recomandare pe Jurnalul.ro
Atac terorist masiv, așteptat în SUA. Avertisment fără precedent al directorului FBI
Fostul model celebru care a ajuns să se îmbrace din gunoaie! Imaginile recente când probează ținute din tomberoane sunt frapante
recomandare pe a1.ro
Fostul model celebru care a ajuns să se îmbrace din gunoaie! Imaginile recente când probează ținute din tomberoane sunt frapante
Close