Prinţul Paul află de sărbători dacă pune mâna pe aurul Băncii Naţionale
Publicat pe 16.12.2014 la 23:59 Actualizat pe 16.12.2014 la 23:42
Paul de România şi fratele acestuia, prinţul Alexander Ioan Nicholas George de Hohenzollern, au cerut în urmă cu mai bine de şapte ani restituirea mai multor obiecte de aur.
Paul de România şi fratele acestuia, prinţul Alexander Ioan Nicholas George de Hohenzollern, au cerut în urmă cu mai bine de şapte ani restituirea mai multor obiecte de aur.
Cei doi au cerut întregul inventar de monede, medalii, bijuterii, articole de giuvaergerie, obiecte din aur, platină, argint şi alte metale preţioase care au fost preluate abuziv în perioada regimului comunist şi care au aparţinut principesei Elisabeta a României, regelui Carol al II-lea al Românei şi prinţului Nicolae al României. Procesul se află acum pe masa Curţii de Apel Bucureşti, cea care ar putea stabili, în perioada imediat următoare, în mod definitiv şi irevocabil restituirea în natură sau în bani a bunurilor.
Paul de România şi fratele acestuia, prinţul Alexander Ioan Nicholas George fac această revendicare ca moştenitori direcţi ai tatălui lor, prinţul Carol Mircea Grigore al României, fiul lui Carol al II-lea şi al Ioanei Maria (Zizi) Lambrino. Ei au cerut în urmă cu mai bine de şapte ani restituirea a 15 kilograme de aur, sub forma mai multor obiecte de aur. La cererea BNR, cei doi au depus două acte notariale prin care se confirmă că sunt moştenitorii legali ai principesei Elisabeta şi ai prinţului Nicolae. Valoarea bunurilor este evaluată la câteva sute de mii de euro.
Citeşte şi VIDEO / EXCLUSIV Explozie puternică în centrul oraşului Brăila! Un bloc a fost cuprins de flăcări