Restaurantul vedetelor, prădat în 30 de secunde! Paguba - de ordinul zecilor de mii, autorul - liber! Totul a fost filmat!

Unul dintre restaurantele vizitate de nume sonore din showbizul românesc a fost prădat, ca în filme, iar hoţul nu a fost nici până acum prins, deşi a fost identificat.
Cel care l-a identificat pe autorul furtului a fost chiar patronul restaurantului, care, pentru a-i pune în gardă pe colegii lui de breaslă, a postat următorul mesaj, însoţit de o fotografie cu documentul de identitate al angajatului cu lipici la bani. "Acest domn ospătar a lucrat la noi la restaurant şi a reuşit sa plece cu vânzarea pe ziua de 1 februarie a lui şi unui coleg care avea seiful deschis, după ce s-a împrumutat în prealabil la mine pentru a-şi plăti chiria. Am înteles că a mai făcut şi la alt loc de muncă. Dragi colegi, hai să dăm share, să vedem unde va mai munci de acum încolo?! Noi am făcut demersurile necesare", a explicat patronul respectiv, în spaţiul public.
Surse autorizate au declarat reporterilor noştri că suspectul a plecat din localul de fiţe cu câteva zeci de mii de lei - sumă neconfirmată de afaceristul prădat. De asemenea, sursele noastre susţin că furtul ar fi fost filmat şi că totul s-ar fi petrecut în aproximativ 30 de secunde - timp în care ospătarul iute de mână a golit seiful firmei, a îndesat grămada de bani în sân şi a dispărut pe uşă, fără urmă.
Contactat de reporterii SPYNEWS, afaceristul jefuit a susţinut că a oferit înregistrările video poliţiştilor care se ocupă de dosar şi că speră ca autorul să fie prins. "I-am dat mesaj, să aducă banii înapoi. Nici până în ziua de azi nu i-a adus. Nu am ce să să mai comentez... Aştept ca autorităţile să îşi facă datoria", a declarat afaceristul (foto jos).
Foto: facebook.com
Citeste si:

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro