Riscă puşcăria! Cine vrea să-l bage la "mititica" pe fratele lui Sorin de la Akcent
Publicat pe 06.05.2015 la 00:02 Actualizat pe 05.05.2015 la 23:49
Cosmin Brotnei, fratele fostului component al trupei Akcent, a ajuns în faţa magistraţilor bucureşteni după ce a fost prins băut la volan.
Cosmin Brotnei, fratele fostului component al trupei Akcent, a ajuns în faţa magistraţilor bucureşteni după ce a fost prins băut la volan.
Nemulţumiţi de decizia prin care Cosmin a primit opt luni cu suspendare, procurorii bucureşteni au atacat decizia instanţei. Oamenii legii cer o pedeapsă cu închisoarea pentru fratele lui Sorin Brotnei, fostul component al trupei Akcent.
În urmă cu două săptămâni, judecătorii l-au condamnat "pe inculpatul Brotnei Cosmin Liviu, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului". Instanţa a suspendat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani de la data rămânerii definitive a deciziei. În plus, Brotnei trebuie să muncească 60 de zile în folosul comunităţii. Decizia nu este definitivă.
”Ne bucurăm! Sentința este una blândă pentru el, nu cred că vom ataca decizia, ne bucurăm foarte mult că nu va face închisoare, ci doar acele 60 de zile de muncă în folosul comunității. Dar, spun eu, nu ar fi fost OK să intre la închisoare pentru ce a făcut. Eram amândoi la o petrecere în apropiere de casă și a mers câteva străzi cu mașina. Dar, e adevărat, a greșit”, ne-a spus, în exclusivitate, Sorin Brotnei.
Citeşte şi Pe Gică Popescu l-au lăsat nervii în spatele gratiilor! Cu cine s-a luat la harţă internaţionalul