Cine este Sfântul Apostol Matei, pomenit pe 16 noiembrie, și ce a scris el
De Razvan Paltin.
Publicat pe 15.11.2021 la 11:29
Actualizat pe 15.11.2021 la 11:29
Marți, 16 noiembrie, e o mare sărbătoare pentru toți creștinii. În fiecare an, la această dată, e preznuit Stântul Apostol Matei, unul dintre cei 12 apostoli al Mântuitorului Nostru Iisus Hristos.
- Sfântul Apostol Matei e prăznuit marți, 16 noiembrie
- Acesta a scris Evanghelia după Matei
Cine a fost Sfântul Apostol și Evanghelist Matei
În fiecare an pe data de 16 noiembrie e o mare sărbătoare pentru toți creștinii, asta deoarece e pomenit Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. El a fost unul dintre cei 12 apostoli al Mântuitorului Iisus Hristos, dar și unul dintre cei patru evangheliști.
Sfântul Apostol Matei e autorul uneia dintre cele patru Evanghelii care alcătuiesc partea principală a Noului Testament. El locuia în Capernaum și era vameș, asta în timp ce Iisus Hristos propăvăduia în ținutul Galileii.
Sfântul Apostol și Evanghelist Matei s-a făcut după câțiva ani ucenis și următor al lui Hrisos, iar el a reușit să scrie Evanghelia, în limba armaică, fiind cea dintâi în ordine cronologică
Sfântul Apostol Matei a scris Evanghelia după Matei
În anii 43-44, Sfântul Apostol și Evanghelist Matei a scris Evanghelia după Matei, fiind unul dintre cei patru autori ai acesteia. El a propăvăduit Evanghelia în țara sa, apoi în Parția, Midia și Etipia, reușind să vestească tuturor mântuirea prin Iisus Hrisos.
În afară de Sfântul Apostol Matei, pentru partea principală a Noului Testament au mai lucrat și Sfântul Evanghelist Luca, Marcu și Ioan, cei trei fiind autorii Noului Testament. Sfântul Apostol Matei a scris Evanghelia în limba greacă și limba armaică.
Cum ar fi murit Sf. Apostol Matei
După o viață în care s-a dedicat slujirii Mântuitorului Nostru Iisus Hrisos, Sfântul Apostol Matei se pare că ar fi avut parte de un sfârșit tragic.
Din Martirologiul roman aflăm că Sfântul Apostol Matei a avut parte de o moarte martirică, fiind ars pe rug de către păgâni în Etopia.
Citește și: Sărbătoare de importanță majoră la români, pe 16 noiembrie! Uite cui trebuie să-i zici „La mulți ani!”