FOTO / Ei sunt cei doi părinţi găsiţi morţi, împreună cu fetiţa lor de 12 ani, în Gorj
Publicat pe 13.06.2018 la 10:54 Actualizat pe 13.06.2018 la 11:45
O tragedie fără margini a avut loc, marţi seara, în Rovinari, acolo unde doi soţi împreună cu fetiţa lor de 12 au fost găsiţi fără suflare. Cei trei au fost găsiţi morţi în garsoniera lor şi din primele informaţii oferite de pompieri, se pare că cei trei s-au intoxicat cu gaze.

Cei doi părinţi din Gorj se numesc Marius şi Dana. Marius avea 39 de ani, iar Dana 32 şi împreună îşi creşteau cum puteau mai bine fetiţa, Alexandra, în vârstă de 12 ani. Cei doi au fost găsiţi în baie, în timp ce Alexandra zăcea pe jos în cameră. Cei trei locuiau în Marea Britanie şi veniseră în ţară pentru nunta fratelui Danei. Mama femeii este îngrozită de cele întâmplate şi nu îşi revine din şoc.
"O sunai pe parcursul zilei și nu îmi răspunse, iar când am venit pe bulevard spre garsoniera ei m-am întâlnit cu niște vecine din bloc care îmi spuseră că miroase a gaze. Voiam să sparg ușa, dar m-am gândit că poate mă ceartă ginerele. Am sunat la 112 și apoi veni copilul de la serviciu și forță ușa. El a zis să sărim în ajutor că Dana e moartă înăuntru și miroase a gaze. A ieșit cu Alexandra pe brațe, dar și ea era grav. Erau niște copii atât de frumoși, ele în special erau de o frumusețe aparte. Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat așa ceva. Eu nu am intrat înăuntru că nu am mai putut. Nu mi-au spus niciodată că ar fi avut vreo problemă cu instalația de gaze", a spus mama femeii.