Pericol de explozie la o stație GPL din București, care a fost închisă în urmă cu trei zile. Oamenii au fost evacuați
De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 02.09.2023 la 19:30
Actualizat pe 02.09.2023 la 19:59
S-a dat alarma în zona Vitan-Bârzești din Capitală, după ce au fost sesizate scurgeri de gaze la o stație GPL, care a fost închisă în urmă cu trei zile. La fața locului au ajuns pompierii, iar oamenii au fost evacuați.
- Pericol de explozie la o stație GPL din București, care a fost închisă în urmă cu trei zile
- Oamenii au fost evacuați
Pompierii au ajuns astăzi în zona Vitan-Bârzești din Capitală, după ce au fost sesizate scurgeri de gaze de la o stație GPL. În urmă cu trei zile, după un control al reprezentanților de la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), a decis să închidă stația.
Au fost evacuate în jur de 50 de persoane
În această seară, s-a dat alarma, după ce oamenii au sesizat că există scurgeri de gaze la o butelie dintr-o stație GPL. Chiar dacă a fost închisă acum trei zile, în urma controalelor, se pare că funcționa în continuare. Stația GLP ar fi fost închisă pentru că era prea aproape de restul clădirilor.
„Intervenim în acest moment pe bld. Energeticienilor din sectorul 3 al Capitalei. Scăpări de gaze la un robinet de la o stație GPL. Se acționează pentru evacuarea populației pe o raza de 100 m pentru siguranța acesteia până la remedierea situației. Acționăm cu perdea de apă asupra buteliei. Intervin 5 autospeciale de stingere. Misiunea este în dinamică, revenim cu date”, a transmis ISUBIF.
Au rămas la fața locului două autospeciale de stingere pentru supraveghere
La scurt timp după ce pompierii au făcut verificări, ISU a transmis că pericolul de explozie a fost neutralizat și că scurgerea de gaz a fost oprită. La fața locului au ajuns cinci autospeciale de stingere, iar după ce pericolul a trecut, au mai rămas două autospeciale, pentru a se asigura că situația este sub control. Din primele informații, se pare că s-a montat un robinet de siguranță peste robinetul inițial
„În acest moment nu se mai simte miros de gaze. Se fac măsurători periodic la fața locului de către echipajul CBRN. Se redimensionează dispozitivul – rămân la fața locului 2 autospeciale de stingere pentru supraveghere și transvazarea gazului”, a mai anunțat ISUBIF.