Homepage » Actualitate » Stiri interne » Şef din Poliţie, înregistrat în timp ce făcea sex cu o prostituată celebră! A încercat să şteargă toate urmele, dar amanta a fost mai deşteaptă decât organul

Şef din Poliţie, înregistrat în timp ce făcea sex cu o prostituată celebră! A încercat să şteargă toate urmele, dar amanta a fost mai deşteaptă decât organul

De Narcis Voica.
Publicat pe 27.11.2018 la 23:50 Actualizat pe 28.11.2018 la 12:08

Şeful unui inspectorat de poliţie din sudul ţării a aterizat în centrul unui scandal de proporţii, după ce şi-a înşelat nevasta cu o prostituată celebră, care l-a înregistrat chiar în timpul partidelor de amor.

Georgiana, o olteancă fierbinte care pozează în studentă silitoare, a reuşit să prostească în ultimul hal un ditamai şeful din Poliţia Română. Timp de câteva săptămâni, individa – viitoare avocată - a fost amanta secretă a celui mai influent poliţist din judeţ şi a reuşit să-i sucească atât de tare minţile, încât acesta ajunsese să fugă de lângă nevastă şi copii, pentru a face prostioare. Culmea, D., şeful de inspectorat, n-a fost capabil să afle detalii despre trecutul amantei, semn că flerul de anchetator s-a cam înmuiat la apariţia bombei sexy. Au aflat, însă, reporterii SPYNEWS ce poamă este "domnişoara avocat".

Astfel, jurnaliştii noştri au descoperit că "studenta silitoare" este, de fapt, o individă condamnată penal pentru prostituţie, cu acte-n regulă. De asemenea, în urmă cu doar câţiva ani, aceasta a pozat sexy pentru o publicaţie "colorată" şi a fost vedeta unui scandal sexual cu VIP-uri, afacerişti şi fotbalişti, indivizi care apelau frecvent la serviciile ei. Dar, cum uneori dragostea este oarbă, poliţistul a omis să scotocească prin trecutul amantei, crezând-o pe cuvânt că este o tocilară aflată la prima aventură cu un bărbat însurat.

Totuşi, în încercarea de a nu pica în vreo capcană, poliţistul s-a comportat precum un agent secret şi a apelat la strategii pe care le văzuse, probabil, în filme. Dar ea a fost mai inteligentă decât şeful poliţiei. Lucru destul de îngrijorător, dacă ţinem cont că un şef de IPJ poate influenţa rezultatele unor anchete. Iar un şef de poliţie care poate fi şantajat este mană cerească pentru mafia locală, din motive lesne de înţeles.

Protagonista amantlâcului cu iz penal a dezvăluit, în exclusivitate pentru SPYNEWS, că l-a înregistrat pe poliţist în timpul partidelor de sex, a realizat înregistrări video cu mai multe discuţii perverse şi a strâns tot felul de probe care demonstrau infidelitatea ofiţerului, încă de la începutul relaţiei. Ceea ce conduce la ipoteza că întreaga poveste de dragoste a fost o manevră bine ticluită de prostituata cu o condamnare la activ, menită să-l facă K.O. pe poliţist. Iar organul, deştept foc, a pus... botul.

"Am înregistrare din maşină, din timpul unei partide de sex. Am bonuri şi chitanţe de la hotelurile la care am fost împreună. Am fotografii din camera de hotel. Am capturi de ecran cu diferite mesaje. (...) M-a abordat pe un site de socializare şi, după câteva discuţii banale, mi-a zis să vorbim în privat. La recomandarea lui, am instalat pe telefon un soft care distruge conversaţiile după câteva secunde. Mi-am dat seama de ce vrea să discutăm doar aşa şi am filmat conversaţiile cu un alt telefon. Aşa că am dovada discuţiilor, chiar dacă acestea nu mai există nici pe telefonul meu, nici pe telefonul lui. (...) El nu ştia că am fost condamnată pentru prostituţie. De altfel, nici nu mai contează trecutul meu, pentru că totul s-a întâmplat acum câţiva ani. Am început o viaţă nouă, sunt studentă la Drept. (...) Vreau să îi apară numele în ziare, ca să vadă lumea ce fel de om este. Pozează în mare familist, dar umblă cu amante. Nu i-aş fi făcut asta, însă m-a lăsat gravidă şi, când a aflat, mi-a întors spatele. Am făcut avort pe banii mei, nu a vrut să mă ajute cu nimic. Pe 27 octombrie am fost la un hotel, iar pe 1 şi 2 noiembrie la altul. Pe 4 noiembrie am aflat că sunt însărcinată, iar după câteva zile am făcut avort", a declarat prostituata de la Drept, în exclusivitate pentru SPYNEWS.

Individa a evitat, însă, să explice de ce a strâns probe încă de la începutul relaţiei cu ofiţerul de poliţie şi cum a reuşit să-şi dea seama că este gravidă la 48 de ore după partida de sex. Ieri, reporterii SPYNEWS au încercat să obţină un punct de vedere din partea şefului din Poliţia Română şi să afle mai multe detalii despre amantlâcul cu iz penal, însă acesta a refuzat să răspundă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm și pe Facebook. Avem și Instagram.

În articolul
Şef din Poliţie, înregistrat în timp ce făcea sex cu o prostituată celebră! A încercat să şteargă toate urmele, dar amanta a fost mai deşteaptă decât organul
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mireasa - Capriciile iubirii. Antonia și Cristian, tensiuni în cuplu din cauza scandalului cu Andrada. Ce i-a spus concurentul iubitei sale: „Am fost mai drastic”
Emisiuni TV • la 00:04
Mireasa - Capriciile iubirii. Antonia și Cristian, tensiuni în cuplu din cauza scandalului cu Andrada. Ce i-a spus concurentul iubitei sale: „Am fost mai drastic”
  • Antonia și Cristian, tensiuni în cuplu din cauza scandalului cu Andrada
  • Ce i-a spus concurentul iubitei sale
Xtra Night Show. Ronald Gavril și Anamaria Prodan, reacție după marea victorie! Pugilistul l-a dominat pe mexicanul Carlos Gallego Montijo / VIDEO
Emisiuni TV • la 00:03
Xtra Night Show. Ronald Gavril și Anamaria Prodan, reacție după marea victorie! Pugilistul l-a dominat pe mexicanul Carlos Gallego Montijo / VIDEO
  • Ronald Gavril și Anamaria Prodan, reacție
  • Ce au spus cei doi după victorie
Xtra Night Show. Lovitură grea pentru Claudia Pătrășcanu! Gabi Bădălău vrea ca băieții să crească la el: „Sunt afectați lângâ ea” / VIDEO
Emisiuni TV • ieri la 23:44
Xtra Night Show. Lovitură grea pentru Claudia Pătrășcanu! Gabi Bădălău vrea ca băieții să crească la el: „Sunt afectați lângâ ea” / VIDEO
  • Gabi Bădălău vrea ca băieții să crească la el
  • Noi declarații după scandalul cu Claudia Pătrășcanu
Ce reprezinta simbolurile zodiilor. Descoperă semnul zodiei tale și ce spune el despre tine
Beauty & Lifestyle • ieri la 23:30
Ce reprezinta simbolurile zodiilor. Descoperă semnul zodiei tale și ce spune el despre tine
  • Ce reprezinta simbolurile zodiilor
  • Descoperă semnul zodiei tale și ce spune el despre tine
Rețetă de prăjitură cu nuci și cireșe. Un desert simplu, rapid și delicios
Retete • ieri la 23:07
Rețetă de prăjitură cu nuci și cireșe. Un desert simplu, rapid și delicios
  • Rețetă de prăjitură cu nuci și cireșe
  • Ingrediente
  • Mod de preparare
Victorie uriașă pentru Ronald Gavril în România! Pugilistul l-a învins pe mexicanul Carlos Gallego Montijo. I-a dedicat victoria Anamariei Prodan
Stiri interne • ieri la 23:07
Victorie uriașă pentru Ronald Gavril în România! Pugilistul l-a învins pe mexicanul Carlos Gallego Montijo. I-a dedicat victoria Anamariei Prodan
  • Victorie uriașă pentru Ronald Gavril la el acasă, în România
  • Iubitul Anamariei Prodan a câștigat o centură importantă
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
recomandare pe observatornews.ro
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Revenire de senzaţie a unuia dintre „Rockefellerii României”! Decizia importantă luată de milionarul român
recomandare pe as.ro
Revenire de senzaţie a unuia dintre „Rockefellerii României”! Decizia importantă luată de milionarul român
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Romania TV
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Romania TV
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Românii vor putea să-și calculeze singuri pensiile. Şeful Casei de Pensii: "Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial"
recomandare pe antena3.ro
Românii vor putea să-și calculeze singuri pensiile. Şeful Casei de Pensii: "Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial"
Titi Aur, despre cel mai mare pericol pentru şoferii la volan: "E mai rău ca alcoolul. Ar trebui interzis"
recomandare pe antena3.ro
Titi Aur, despre cel mai mare pericol pentru şoferii la volan: "E mai rău ca alcoolul. Ar trebui interzis"
Horoscop 18 mai 2024. Taurii se confruntă cu situații bizare în cuplu, Leii au ego-ul rănit
recomandare pe antena3.ro
Horoscop 18 mai 2024. Taurii se confruntă cu situații bizare în cuplu, Leii au ego-ul rănit
Imagini şoc cu Meghan şi Harry după întoarcerea din America! Gata cu iubirea şi privirile frumoase, ăsta e adevărul din relaţia lor
recomandare pe playtech.ro
Imagini şoc cu Meghan şi Harry după întoarcerea din America! Gata cu iubirea şi privirile frumoase, ăsta e adevărul din relaţia lor
Andreea Tonciu a spus adevărul despre divorț: 'Mi-am luat sclav? Soțul meu nu face nimic! E egal cu zero
recomandare pe playtech.ro
Andreea Tonciu a spus adevărul despre divorț: 'Mi-am luat sclav? Soțul meu nu face nimic! E egal cu zero
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini fabuloase cu cei doi
recomandare pe redactia.ro

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
recomandare pe ProSport.ro
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
Cum se simte marele actor? Monica Pop a dezvăluit care este situația cu Florin Piersic
recomandare pe bzi.ro
Cum se simte marele actor? Monica Pop a dezvăluit care este situația cu Florin Piersic
Carmen Harra a făcut totul public despre Florin Piersic: „Nu este încă timpul!”
recomandare pe bzi.ro
Carmen Harra a făcut totul public despre Florin Piersic: „Nu este încă timpul!”
Schimbări privind rovineta. Noi prețuri pentru șoferii din România
recomandare pe dailybusiness.ro
Schimbări privind rovineta. Noi prețuri pentru șoferii din România
Avertisment sumbru pentru românii care primesc salariul minim pe economie
recomandare pe dailybusiness.ro
Avertisment sumbru pentru românii care primesc salariul minim pe economie
4 cele mai muncitoare zodii: Ambițioase, perseverente, rezistente, disciplinate
recomandare pe Jurnalul.ro
4 cele mai muncitoare zodii: Ambițioase, perseverente, rezistente, disciplinate
Un întreg oraș e speriat după ce camerele de supraveghere au filmat o creatură bizară în fața grădinii ZOO. Ce poate fi
recomandare pe a1.ro
Un întreg oraș e speriat după ce camerele de supraveghere au filmat o creatură bizară în fața grădinii ZOO. Ce poate fi
Close