Homepage » Actualitate » Tot ce trebuie să ştii despre Sf. Parascheva şi ce te aşteaptă dacă participi la pelerinaj

Tot ce trebuie să ştii despre Sf. Parascheva şi ce te aşteaptă dacă participi la pelerinaj

Publicat pe 14.10.2013 la 00:00 Actualizat pe 14.10.2013 la 00:11

Zeci de mii de credincioşi se află în pelerinaj la moaştele Sfintei Parascheva şi stau la rând ore întregi pentru o rugăciune la moaşte. Aşa cum s-a întâmplat în fiecare an, până acum a fost deja nevoie de îngrijiri medicale pentru unii pelerini şi chiar s-au înregistrat câteva decese.

ANUL ACESTA AU MURIT DEJA TREI FEMEI LA PELERINAJUL SFINTEI PARASCHEVA

Zeci de mii de credincioşi s-au îngrămădit să ajungă cât mai repede la moaştele Sfintei Parascheva, însă au ajuns să stea la coadă mai bine de zece ore. În plus, temperaturile au fost şi destul de scăzute, mai puţin de 10 grade în fiecare zi a pelerinajului. O femeie de 55 de ani, Florica N, a murit sâmbătă în timp ce stătea la coadă. Femeia s-a simţit rău încă de dimineaţă şi a făcut stop-cardio-respirator. Vineri a murit o altă femeie în vârstă de 61 de ani. A parcurs un drum lung până la Iaşi şi a sperat că va ajunge să se roage la moaştele Sfintei Parascheva, dar problemele cardiace s-au acutizat şi a murit în timp ce stătea la coadă. La fel s-a întâmplat şi în cazul unei alte femei de 58 de ani care a murit tot aşteptând să pună mâna pe moaştele sfinte. Un bărbat a crezut că, minţind, va deveni mai bun şi s-a deghizat în jandarm pentru a ajunge mai repede la moaşte, însă acesta a fost prins, iar în urma faptei sale s-a ales şi cu un dosar penal.

PELERIAJUL DIN ANUL 2012

În anul 2012 pe 14 octombrie, peste o sută de mii de oameni au mers la Iaşi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva. Coada de aşteptare pentru a atinge moaştele sfinte a fost de peste 50.000 de oameni care au stat mai bine de 14 ore în frig pentru o rugăciune. În anul 2012 s-au înregistrat peste 600 de situaţii în care a fost nevoie de asistenţă medicală din pricina temperaturilor foarte scăzute şi evident a oboselii. De asemenea, au fost oameni care au încetat din viaţă în timp ce aşteptau să atingă moaştele sfinte, din pricina frigului, lipsei de mâncare şi a oboselii.

TRADIŢII DE SFÂNTA PARASCHEVA

Este interzis în această zi să calci, să coşi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie dacă vrei să eviți durerile de cap și cele oculare. Conform unei superstiții străvechi, printre bucatele mâncate sau date de pomană NU trebuie să se numere și poamele cu cruce, nucile, castraveții sau pepenele roșu. Împarte în schimb must și vin nou, dar și pâine sau lipie.
Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu și pentru femeile însărcinate. Dacă urmează să devii mămica, se spune în popor că este bine să împarți din bucățelele tale unor copii sărmani. Vei avea astfel parte de ocrotirea Sfintei la naștere, iar nașterea ta va fi una ușoară, fără dureri.
Mai mult, se fac previziuni ale vremii ținând cont de somnul oilor. Dacă ele dorm înghesuite și strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea și friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, iată un semn că iarna care va veni va fi domoală și blândă.

CINE A FOST SF. PARASCHEVA?

S-a născut în Epivatos, un sat situat pe lângă mare, nu departe de cetatea Calicatria, unde s-a călugărit de tânără, împreună cu fratele ei, Evtimie. A dus o viaţă ascetică în pustie, rugându-se neîncetat. Într-o noapte i s-a arătat un înger, care i-a spus să se întoarcă acasă, căci acolo trebuie să moară. S-a întors şi a murit la 27 de ani. A fost îngropată ca o străină, departe de sat, căci nimeni nu recunoscuse în ea pe fata frumoasă de odinioară, scrie ziarullumina.ro. Moaştele au fost aduse la Iaşi de către domnitorul Vasile Lupu în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, acestea au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Sfânta Parascheva este cunoscută în popor ca Sfânta Vineri, iar potrivit Bisericii Ortodoxe Române, Parascheva a săvârşit numeroase vindecări miraculoase şi alte minuni în timpul vieţii sale.

Citeşte şi:

Leşinuri şi îmbulzeală la pelerinajul Sfintei Parascheva!

În articolul
Tot ce trebuie să ştii despre Sf. Parascheva şi ce te aşteaptă dacă participi la pelerinaj
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Emma și Adrian de la Mireasa, finaliștii sezonului 11, prima apariție împreună, după zvonurile despărțirii! Imaginea cu care au închis gurile rele
Showbiz intern • la 17:40
Emma și Adrian de la Mireasa, finaliștii sezonului 11, prima apariție împreună, după zvonurile despărțirii! Imaginea cu care au închis gurile rele
  • Emma și Adrian de la Mireasa formează în continuare un cuplu
  • Prima apariție a celor doi, după zvonurile despărțirii
Imagini de senzație cu Bianca Drăgușanu! Niciodată nu ai mai văzut-o așa. Și-a descoperit un nou hobby | VIDEO
Showbiz intern • la 17:36
Imagini de senzație cu Bianca Drăgușanu! Niciodată nu ai mai văzut-o așa. Și-a descoperit un nou hobby | VIDEO
  • Noul hobby al Biancăi Drăgușanu
  • Imagini de senzație cu vedeta
  • Niciodată nu ai mai văzut-o așa
Cine a fost Marius Keșeri de la Direcția 5. Povestea de viață a toboșarului care a murit la 60 de ani
Showbiz intern • la 17:19
Cine a fost Marius Keșeri de la Direcția 5. Povestea de viață a toboșarului care a murit la 60 de ani
  • Marius Keșeri a murit la 60 de ani
  • Direcția 5, trupa din care a făcut parte timp de trei decenii, a anunțat că s-a stins din viață
Momente tensionate în timpul unui zbor de la Cluj spre Catania. Pasagerii au trecut prin clipe de coșmar:  „A fost groaznic”
Stiri interne • la 17:03
Momente tensionate în timpul unui zbor de la Cluj spre Catania. Pasagerii au trecut prin clipe de coșmar:  „A fost groaznic”
  • Teroare la bordul unei curse din Cluj spre Italia
  • Pasagerii au trecut prin clipe de coșmar
Doliu în muzica românească! Marius Keșeri a murit! Membrul trupei Direcția 5 s-a stins din viață la 60 de ani
Showbiz intern • la 16:36
Doliu în muzica românească! Marius Keșeri a murit! Membrul trupei Direcția 5 s-a stins din viață la 60 de ani
  • Marius Keșeri de la Direcția 5 a murit
  • A făcut parte din formație pentru 30 de ani
Ella Vișan de la Insula Iubirii, declarații în lacrimi! A vorbit despre cea mai mare suferință
Emisiuni TV • la 16:35
Ella Vișan de la Insula Iubirii, declarații în lacrimi! A vorbit despre cea mai mare suferință
  • Ella Vișan a făcut declarații despre pierderea imensă prin care a trecut
  • Fosta concurentă de la Insula Iubirii a trecut printr-o suferință imensă
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Ciclonul Barbara mătură sud-estul României. Sfaturile autorităţilor: "Staţi în casă, închideţi ferestrele"
recomandare pe observatornews.ro
Ciclonul Barbara mătură sud-estul României. Sfaturile autorităţilor: "Staţi în casă, închideţi ferestrele"
Femeia celebră de 76 de ani care arată ca o adolescentă uimeşte din nou. Ce a mâncat în fiecare zi fără să se îngraşe deloc
recomandare pe as.ro
Femeia celebră de 76 de ani care arată ca o adolescentă uimeşte din nou. Ce a mâncat în fiecare zi fără să se îngraşe deloc
De ce se întorc ACASĂ românii din Diaspora!
Romania TV
De ce se întorc ACASĂ românii din Diaspora!
Trei zodii renasc din cenușa trecutului, la ora 10:10. Ies din labirintul provocărilor
Romania TV
Trei zodii renasc din cenușa trecutului, la ora 10:10. Ies din labirintul provocărilor
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
Cât ține al doilea val al ciclonului. România, sub cod roșu de ploi torențiale și furtuni violente. Vești proaste de la ANM
recomandare pe playtech.ro
Cât ține al doilea val al ciclonului. România, sub cod roșu de ploi torențiale și furtuni violente. Vești proaste de la ANM
De ce nu mai pornește centrala termică și ce poți face înainte să chemi instalatorul. Cele mai comune erori
recomandare pe playtech.ro
De ce nu mai pornește centrala termică și ce poți face înainte să chemi instalatorul. Cele mai comune erori
Maine e mare sarbatoare!! Il cinstim pe sfantul care ne protejeaza de farmece si vraji. Multi romani ii poarta numele  👇 VEZI IN PRIMUL COMENTARIU 👇
recomandare pe redactia.ro
Maine e mare sarbatoare!! Il cinstim pe sfantul care ne protejeaza de farmece si vraji. Multi romani ii poarta numele 👇 VEZI IN PRIMUL COMENTARIU 👇
Ce poreclă avea Gigi Becali în tinerețe. Mulți nu știau că i se spunea așa: ”Nu se lua de el nici Miliția, nici Securitatea!”
recomandare pe redactia.ro
Ce poreclă avea Gigi Becali în tinerețe. Mulți nu știau că i se spunea așa: ”Nu se lua de el nici Miliția, nici Securitatea!”
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Prezentatoarea TV generată cu AI e noua senzație a Ligii Campionilor. Costă o avere imaginile cu ea
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV generată cu AI e noua senzație a Ligii Campionilor. Costă o avere imaginile cu ea
Ce ar alege Irina Columbeanu între bani și iubire: „Sunt la fel de norocoasă precum mama mea!”
recomandare pe bzi.ro
Ce ar alege Irina Columbeanu între bani și iubire: „Sunt la fel de norocoasă precum mama mea!”
Schimbare uluitoare a Ioanei State! Cât a slăbit vedeta! – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro
Schimbare uluitoare a Ioanei State! Cât a slăbit vedeta! – GALERIE FOTO
Criza de la CFR Călători se adânceşte! Circulaţia trenurilor companiei de stat ar putea fi întreruptă începând cu data de 7 octombrie
recomandare pe dailybusiness.ro
Criza de la CFR Călători se adânceşte! Circulaţia trenurilor companiei de stat ar putea fi întreruptă începând cu data de 7 octombrie
România va produce drone defensive împreună cu Ucraina pentru apărarea Flancului Estic al NATO
recomandare pe dailybusiness.ro
România va produce drone defensive împreună cu Ucraina pentru apărarea Flancului Estic al NATO
Cele 5 zodii norocoase ale săptămânii 6–12 octombrie 2025: putere, iubire și transformare
recomandare pe Jurnalul.ro
Cele 5 zodii norocoase ale săptămânii 6–12 octombrie 2025: putere, iubire și transformare
Cine este Liviu Bora. S-a alăturat distribuției Iubire cu parfum de lavandă
recomandare pe a1.ro
Cine este Liviu Bora. S-a alăturat distribuției Iubire cu parfum de lavandă
Close