Uimitor!" Poliţistul pedofil" a fost decorat de Preşedintele României cu ordinul ”Bărbăţie şi Credinţă”

Eugen Stan © arhiva

"Poliţistul pedofil", Eugen Stan, a fost decorat în anul 2012 de președintele României cu ordinul ”Bărbăţie şi Credinţă”, potrivit antena3.ro.

Eugen Stan a fost decorat de președintele României în anul 2012 cu ordinul ”Bărbăție și Credință”, după ce a fost recomandat de ministru de Interne pentru participarea la deszăpezire, aşa cum informează Antena 3. În emisinuea „Sinteza zilei” a fost prezentat decretul respectiv publicat în monitorul oficial:

„Decretul nr. 472/2012 privind conferirea unor decorații
Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 09 iulie 2012
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 8 și ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere propunerea ministrului administrației și internelor,
în semn de apreciere pentru implicarea directă în combaterea efectelor provocate de condițiile meteorologice excepționale din iarna 2011-2012, prin salvarea de vieți omenești, deblocarea drumurilor și ajutarea populației sinistrate, pentru îndeplinirea exemplară a misiunilor încredințate de-a lungul întregii lor cariere,
Președintele României d e c r e t e a z ă:
Art. 10. –
Se conferă Medalia Bărbăție și Credință clasa a III-a, cu însemn pentru civili: domnului agent șef principal de poliție Stan Ion Eugen” conform Monitorul Oficial/ 09 iulie 2012.

Subiectul a fost dezbătut şi la XNS! Vezi video de mai sus! 

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici

C.L.


facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro