Un avion de vânătoare s-a prăbuşit! Pilotul a murit
Publicat pe 01.03.2016 la 09:00 Actualizat pe 01.03.2016 la 09:26
Un avion militar rus s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu, iar pilotul a murit. Totul s-a întâmplat aseară, în sudul Rusiei.
Un avion militar rus s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu, iar pilotul a murit. Totul s-a întâmplat aseară, în sudul Rusiei.
Un avion de tip Suhoi-25 de atac la sol s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită, în regiunea Sevastopol, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia Tass. Nicio victimă şi nici pagube nu au fost provocate la sol, conform Mediafax.
Aeronava nu avea muniţie la bord, potrivit ministerului. Avioanele de tip Su-25 sunt unele dintre aeronavele mobilizate în Siria, pentru susţinerea armatei regimului lui Bashar al-Assad. Avioane de război ruse au efectuat mii de misiuni, după lansarea campaniei aeriene în Siria, în urmă cu cinci luni.
Până în prezent, Rusia a pierdut un avion - un Su-24, doborât de forţele aeriene turce în noiembrie, la frontiera cu Siria.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a determina cauzele exacte ale producerii accidentului.
Foto: Hepta
M.T.
Citeşte şi:
Mădălin Voicu, la DNA! Procurorii îi pun sechestru pe avere
Fenomen bizar în Arad! Din cer au căzut stropi de ploaie cu noroi