VIDEO / 30 de morţi, în urma unei erupţii vulcanice, în Japonia! Imagini incredibile de la faţa locului
Publicat pe 29.09.2014 la 08:34 Actualizat pe 29.09.2014 la 09:07
Cel puţin 30 de persoane au murit după ce un vulcan din Japonia a erupt. Oamenii, morţi în tragedia care a avut loc sâmbătă, erau alpinişti amatori.
Cel puţin 30 de persoane au murit după ce un vulcan din Japonia a erupt. Oamenii, morţi în tragedia care a avut loc sâmbătă, erau alpinişti amatori.
Cenuşa din abundenţă şi fumul gros au determinat cedarea organelor interne. Inima şi plămânii celor 30 de persoane au cedat primele. Aproximativ 250 de persoane erau în apropierea vârfului Ontake, 3.067 m, în momentul în care erupţia s-a produs. Din fericire, acestea au avut timp să coboare şi să se pună la adăpost.
Martorii tragediei susţin că au crezut că bubuitura puternică era de fapt un tunet. "Am mai auzit mai multe tunete, apoi am văzut oamenii începând să coboare de pe munte. Erau acoperiţi în întregime cu cenuşă. Atunci mi-am dat seama că ceva foarte grav se petrecuse", a declarat Shinichi Shimohara, conform theguardian.com.
Muntele Ontake, care era clasat până sâmbătă la nivelul 1, fără să fie plasat sub vreo alertă, pe o scară de 5 trepte de periculozitate, nu a mai erupt atât de intens din 1979. El a emis atunci peste 200.000 de tone de cenuşă.
Agenţia de meteorologie a ridicat sâmbătă riscul la nivelul 3, ceea ce semnalează că pericolul se poate extinde la locuinţele din jur. De această dată, nu este exclusă o erupţie de lavă, potrivit unor experţi.
O erupţie de o amploare mai redusă a avut loc în 1991, iar acest vulcan a provocat o serie de seisme în 2007.
D.C.
foto: captură theguardian.com, Hepta
Citeşte şi:
CUTREMUR cu urmări devastatoare, în Peru! Opt persoane au murit!
INCREDIBIL Adrian Năstase, executat silit! Decizie surpriză a judecătorilor!