VIDEO / Are 80 de ani, dar vrea să i se alăture lui Eminem! Bunicuţa care spune pilde în versuri despre sex şi familie
Publicat pe 17.11.2015 la 15:48 Actualizat pe 17.11.2015 la 15:53
Paula Nelson, în vârstă de 80 de ani are mai mult curaj decât mulţi decât dintre tineri! Aceasta s-a urcat pe scenă, cu cadrul metalic şi a început să vorbească liber despre sex şi familie.
Paula Nelson, în vârstă de 80 de ani, are mai mult curaj decât mulţi decât dintre tineri! Aceasta s-a urcat pe scenă, cu cadrul metalic şi a început să vorbească liber despre sex şi familie.
"Sunt Granny G şi vorbesc pentru toţi băieţeii incitaţi de acolo ", s-a prezentat bunicuţa înainte de show-ul pe care urma să-l facă.
Femeia i-a lăsat cu gura căscată pe membrii juriului din competiţia "America are talent", dar şi pe cei din public. Aceasta a cântat o piesă rap despre sex şi valoriile familiei în societate.
Aceasta s-a urcat pe scenă într-o rochiţă roz, pantofi ortopedici şi un cadru ajutător pentru mers. Toată lumea se aştepta la ceva penibil, dar s-a dovedit că bunicuţa le-a întrecut triplu aşteptările.
Sursă foto: captură youtube
A.C.