VIDEO / Autorităţile sunt în ALERTĂ! 3 trenuri oprite, zeci de oameni blocați: NU se mai circulă între Predeal și Brașov

Circulaţia feroviară pe magistrala 300 este oprită momentan între staţiile Timişul de Sus şi Predeal. Toate astea, după ce un copac s-a prăbuşit din cauza zăpezii pe ambele fire ale liniei de contact.

Anunţul a fost făcut de directorul general al Regionalei CFR Braşov, Ioan Pintea, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, la faţa locului s-a deplasat o drezină ca să elibereze firele de contact şi autorităţile au estimat că în aproape 30 de minute, respectiv în jurul orei 14,00, traficul feroviar va fi reluat. 

După ce copacul s-a prăbuşit, un tren de persoane a fost nevoit să staţioneze înainte de intrarea în staţia Timişul de Sus, iar în gara Predeal alte două trenuri de persoane au fost oprite până la rezolvarea situaţiei apărute.

Meteorologii au emis încă de ieri o informare meteorologică de vreme rea. Astfel, unele zone din România sunt sub cod galben de ninsori, altele, sub cod portocaliu.

COD GALBEN de NINSORI şi vânt, valabil astăzi între orele 04:00 –  18:00

Fenomene vizate: precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă la munte, intensificări ale vântului;

     În intervalul menţionat precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50... 55 km/h.

     La munte, cu precădere la altitudini de peste 1400 m se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60...70 km/h, viscolind ninsoarea.

COD PORTOCALIU de NINSORI şi VISCOL, valabil astăzi între orele 09:00 – 18:00

Fenomene vizate: ninsori abundente, viscol în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului; 

Zone afectate: zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului

          În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu peste 80...100 km/h, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 m, potrivit meteoromania.ro.

D.D.

facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro