VIDEO / ÎNTREBAREA ZILEI - LUNI: Cum se taie corect pizza? Ai făcut-o greșit până acum
Publicat pe 11.01.2016 la 14:02 Actualizat pe 11.01.2016 la 14:18
Pizza este unul dintre cele mai populare preparate din lume, iar tăierea ei dă mereu bătăi de cap celor care abia așteaptă să o consume.
Pizza este unul dintre cele mai populare preparate din lume, iar tăierea ei dă mereu bătăi de cap celor care abia așteaptă să o consume.
Consumatorii de pizza se împart în două: cei care mănâncă și crusta și cei care nu știu cum să o dea mai repede la o parte. Doi matematicieni de la Universitatea din Liverpool au făcut o mare descoperire pentru iubitorii de pizza.
Aceștia au decis să taie pizza după mai multe metode care creează forme spectaculoase, dar din care, spun ei, rezultă și felii fără marginea blatului, și felii care conțin aproape numai marginea blatului, conform mirror.co.uk.
Ei au tăiat pizza în 12 forme egale și care seamănă foarte mult cu o floare. Mai mult decât atât, feliile nu au linii drepte și au, cele mai multe, forme de stea. Cei doi matematicieni au ales să taie pizza în bucăți cu număr impar, precum șapte sau 9, ca să rezolve situația în care numărul de prieteni care mănâncă din ea este, de asemenea, impar.
V.M
Citește și:
- VIDEO / ÎNTREBAREA ZILEI: DUMINICĂ: De ce avem cu toţii adâncitura de sub nas?
- ÎNTREBAREA ZILEI - VINERI: De ce se poartă verigheta pe al patrulea deget de la mâna stângă?
- ÎNTREBAREA ZILEI: JOI - Vei obţine nuanţa dorită dacă te vopseşti în timpul menstruaţiei?
- VIDEO / ÎNTREBAREA ZILEI: MIERCURI - Cum să împachetezi corect hainele cu mâneci lungi?