Homepage » Actualitate » Vinerea Mare - sărbători şi tradiţii populare! Ce trebuie să faci în această zi

Vinerea Mare - sărbători şi tradiţii populare! Ce trebuie să faci în această zi

Publicat pe 29.04.2016 la 09:11 Actualizat pe 29.04.2016 la 09:39

Vinerea Mare, aşa cum este numită vinerea din săptămâna Patimilor, este o zi de post negru, în care nu se bea decât apă până la asfinţitul soarelui.

Vinerea Mare - sărbători şi tradiţii populare! Ce trebuie să faci în această zi

foto: arhiva

Ziua de vineri din Săptămâna Mare este o zi de doliu pentru creștini, aceștia retrăind două evenimente cutremurătoare din istoria mântuirii: răstignirea Fiului lui Dumnezeu pe cruce și punerea Sa în mormânt.

În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit și Sfântul Aer) pe sub care trec credincioșii, până la sfârșitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile, potrivit agerpres.ro.

Cercetătorii etnografi susțin că, în comunitățile tradiționale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului și întunericului, oamenii rămânând fără protecție divină. Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obișnuite, denumirea de Vinerea Seacă, cum se mai numește această zi, explicându-se prin postul negru pe care mulți oameni obișnuiau să-l țină.

În unele zone ale țării se afumă cu tămâie pomii și casele pentru a le feri de animalele sălbatice, de trăsnete, boli și dăunători.

Iată ce nu ai voie să faci în acestă zi sfântă

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.

În această zi nu se merge la frizer. Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer.

Citește și:

Sărbătoare pentru creştini! Azi prăznuim mai mulţi sfinţi importanţi

Sărbătoare mare pentru creştini! Azi o prăznuim pe Sfânta Teodora împărăteasa

Sărbătoare pentru creştini! Azi prăznuim mai mulţi sfinţi importanţi

A.E.D.

În articolul
Vinerea Mare - sărbători şi tradiţii populare! Ce trebuie să faci în această zi
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mioara Roman ar fi împlinit 84 de ani! Ce mesaj a postat fiica sa, Oana Roman în memoria regretatei mame: ”Sper să sărbătorești în ceruri” / FOTO
Showbiz intern • la 18:02
Mioara Roman ar fi împlinit 84 de ani! Ce mesaj a postat fiica sa, Oana Roman în memoria regretatei mame: ”Sper să sărbătorești în ceruri” / FOTO
  • Mioara Roman ar fi împlinit 84 de ani!
  • Ce mesaj a postat fiica sa, Oana Roman în memoria regretatei mame
Știrile Antena Stars. Ploaie artificială sau schimbare climatică? Cum explică specialiștii cea mai abundentă ploaie din Dubai din ultimii 75 ani: „De obicei acolo...”
Emisiuni TV • la 17:58
Știrile Antena Stars. Ploaie artificială sau schimbare climatică? Cum explică specialiștii cea mai abundentă ploaie din Dubai din ultimii 75 ani: „De obicei acolo...”
  • Ploaie artificială sau schimbare climatică?
  • Cum explică specialiștii cea mai abundentă ploaie din Dubai din ultimii 75 ani
Alexandru Ciucu, reacție explozivă după ce s-a zvonit că și-ar fi ținut amanta ascunsă 11 ani! Cum se apară designerul aflat în proces de divorț cu Alina Sorescu
Showbiz intern • la 17:13
Alexandru Ciucu, reacție explozivă după ce s-a zvonit că și-ar fi ținut amanta ascunsă 11 ani! Cum se apară designerul aflat în proces de divorț cu Alina Sorescu
  • Alexandru Ciucu reacționează după ce s-a zvonit că ar fi avut o relație cu o altă femeie încă din timpul căsniciei cu Alina Sorescu
  • Designerul este în proces de divorț cu artista
Oana Moșneagu, petrecerea burlăcițelor departe de România. Ce destinație a ales actrița / FOTO
Showbiz intern • la 17:05
Oana Moșneagu, petrecerea burlăcițelor departe de România. Ce destinație a ales actrița / FOTO
  • Oana Moșneagu, petrecerea burlăcițelor departe de România
  • Ce destinație a ales actrița
Petronel, românul mort în explozia din Italia, a fost condus pe ultimul drum. Soția lui, Laura, și gemenii celor doi nu și-au putut stăpâni lacrimile / FOTO
Stiri internationale • la 16:23
Petronel, românul mort în explozia din Italia, a fost condus pe ultimul drum. Soția lui, Laura, și gemenii celor doi nu și-au putut stăpâni lacrimile / FOTO
  • Petronel a fost înmormântat în Italia
  • Familia lui l-a condus pe ultimul drum
Știrile Antena Stars. Ce i-a transmis Alex Dobrescu lui Horațiu chiar înainte de a ajunge la el. Nimeni nu s-a așteptat să-l lovească: „Cu ocazia asta...” / VIDEO
Emisiuni TV • la 15:54
Știrile Antena Stars. Ce i-a transmis Alex Dobrescu lui Horațiu chiar înainte de a ajunge la el. Nimeni nu s-a așteptat să-l lovească: „Cu ocazia asta...” / VIDEO
  • Mesajul transmis de Alex Dobrescu lui Horațiu chiar înainte de a ajunge la el
  • Reporterul Xtra Night Show a fost lovit de fostul iubit al Cristinei Cioran
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Un gigant din Europa își pregătește intrarea pe piața din România. Are aproape 90.000 de angajați
recomandare pe observatornews.ro
Un gigant din Europa își pregătește intrarea pe piața din România. Are aproape 90.000 de angajați
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării „Stăpânului Moldovei”! Totul a fost filmat cu o dronă
recomandare pe as.ro
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării „Stăpânului Moldovei”! Totul a fost filmat cu o dronă
Viaţa bate filumul! Cu cine şi-a refăcut viaţa văduva lui Sergiu Nicolaescu. Este un apropiat al marelui actor şi regizor!
Romania TV

Pune o linguriţă cu zahăr în maşina de spălat. Trucul genial pe care ar trebui să-l ştie toate gospodinele!

Horoscop 20 aprilie 2024. Leii întâlnesc dragostea adevărată, Fecioarele trebuie să lase luxul de o parte
recomandare pe antena3.ro

Orașul din Europa care oficial ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24. Argumentele aduse în Comisia Europeană

Horoscop 19 aprilie 2024. Berbecii rezolvă o problemă din trecut, Leii caută dragostea adevărată

Horoscop 22-28 aprilie 2024 cu Mariana Cojocaru. Zodia care riscă cronicizarea unei afecțiuni de sănătate VIDEO EXCLUSIV
recomandare pe playtech.ro

Cum să elimini mirosurile urâte din pahare. Lichidul minune care le lasă ca noi

Imagini halucinante. O femeie și-a dus unchiul mort la bancă pentru a lua credit
recomandare pe redactia.ro

Cine a fost Costel Corduneanu, interlopul care a luptat pentru România la Jocurile Olimpice. Fostul sportiv a murit din cauza unor probleme la inimă

Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
recomandare pe Ciao.ro
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Manechinul arată fabulos, dar face pușcărie pentru că a mințit că e gravidă!
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Manechinul arată fabulos, dar face pușcărie pentru că a mințit că e gravidă!
De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit cu flori şi drapelul României. Familia vine cu explicaţii – FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cât costă sicriul în care a fost depus Costel Corduneanu? Este model american de lux, din lemn masiv – FOTO

Se schimbă complet harta economică a României!
recomandare pe dailybusiness.ro

Se reduce vârsta de pensionare cu 20 de ani pentru acești români!

Limbaj dublu în tabăra progresistă. O caricatură a luptei anticorupție: cu listele pline de candidați „penali”, USR strigă „Hoții! Hoții!”
recomandare pe Jurnalul.ro
Limbaj dublu în tabăra progresistă. O caricatură a luptei anticorupție: cu listele pline de candidați „penali”, USR strigă „Hoții! Hoții!”
Primul mesaj al Mariei Roman, după ce soțul său a fost dat dispărut. Ce noi detalii a dat fosta concurentă de la Mireasa
recomandare pe a1.ro

Close