Homepage » Actualitate » VREMEA la început de săptămână. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

VREMEA la început de săptămână. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Publicat pe 20.09.2015 la 16:00 Actualizat pe 20.09.2015 la 15:58

Luni, cerul va avea înnorări şi va ploua în zonele de munte, în Transilvania, Oltenia şi în nordul Moldovei, iar în prima parte a zilei, pe spaţii restrânse, în Banat, Crişana şi în Maramureş. Vor fi şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.

În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploile vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în majoritatea zonelor. Temperatura aerului, în scădere îndeosebi în centru şi în nord-est, va avea maxime cuprinse între 17 şi 29 de grade şi minime între 8 şi 18 grade, uşor mai mari pe litoral. Dimineaţa vor mai fi condiţii de ceaţă în sud-estul ţării.

LA BUCUREŞTI:

Vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade, iar cea minimă de 13...15 grade.

ÎN ŢARĂ:

Vremea va fi în general frumoasă, dar şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată în sud-estul ţării, în timp ce în restul teritoriului, valorile termice, în uşoară creştere, se vor încadra în general în limitele normale ale perioadei. Astfel, maximele termice vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în cursul zilei în zonele de munte şi în sud-vest, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, iar ziua şi în Dobrogea şi în Bărăgan. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 şi 20 grade, mai scăzute în depresiuni. În zonele joase, mai ales noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.

Citeşte şi

În articolul
VREMEA la început de săptămână. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Tiktoker român, mort într-un accident rutier în Mureș! Mama copilului său a făcut declarații dureroase
Showbiz intern • la 16:31
Tiktoker român, mort într-un accident rutier în Mureș! Mama copilului său a făcut declarații dureroase
  • Octavian, cunoscut ca și „Truckscobar”, a murit într-un accident rutier în județul Mureș
  • Iubita lui este cutremurată de durere
Spitalul privat unde a născut Mădălina, tânăra care a murit după ce și-a adus copilul pe lume, amendat cu 30.000 de lei! Ce nereguli au fost găsite
Stiri interne • la 15:55
Spitalul privat unde a născut Mădălina, tânăra care a murit după ce și-a adus copilul pe lume, amendat cu 30.000 de lei! Ce nereguli au fost găsite
  • Investigații la clinica unde a născut Mădălina
  • Ce nereguli au fost găsite
După Robert Lele, încă un manelist îl denigrează pe Jador! De necrezut cum i-a dat peste nas cântărețul
Showbiz intern • la 15:30
După Robert Lele, încă un manelist îl denigrează pe Jador! De necrezut cum i-a dat peste nas cântărețul
  • Jador, criticat de un alt coleg de breaslă, după Robert Lele
  • Ce gest a făcut manelistul
Foștii colegi ai Marinelei Chelaru, distruși de durere dupa înmormantarea actriței. Au făcut declarații emoționante: "Nu te lăsa la greu..."
Emisiuni TV • la 15:30
Foștii colegi ai Marinelei Chelaru, distruși de durere dupa înmormantarea actriței. Au făcut declarații emoționante: "Nu te lăsa la greu..."
  • Emoție și lacrimi la înmormântarea Marinelei Chelaru
  • Foștii colegi ai actriței, profund marcați de moartea acesteia
Robert Tudor și soția și-au sărbătorit cei doi copii, pe David și Adeline. Imagini de la petrecerea pe care fostul concurent de la Power Couple și Elena au organizat-o
Showbiz intern • la 14:55
Robert Tudor și soția și-au sărbătorit cei doi copii, pe David și Adeline. Imagini de la petrecerea pe care fostul concurent de la Power Couple și Elena au organizat-o
  • Robert Tudor și soția lui și-au sărbătorit copii
  • Imagini de la petrecerea organizată pentru David și Adeline
Povestea Sfântului Luca. Rugăciunea vindecătoare și făcătoare de minuni către sfântul apostol
Stiri interne • la 14:26
Povestea Sfântului Luca. Rugăciunea vindecătoare și făcătoare de minuni către sfântul apostol
  • Cine a fost Sfântul Luca. Povestea mai puțin cunoscută a apostolului
  • Rugăciune către Sfântul care poate vindeca orice boală
  • Care sunt minunile înfăptuite de Sfântul Luca
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Cod galben de vânt puternic în mai multe regiuni din ţară. Rafale de până la 120 km/h la munte
recomandare pe observatornews.ro
Cod galben de vânt puternic în mai multe regiuni din ţară. Rafale de până la 120 km/h la munte
Milionarul din fotbalul românesc şi-a retras echipa din campionat! “Nu mai poate să o susțină”
recomandare pe as.ro
Milionarul din fotbalul românesc şi-a retras echipa din campionat! “Nu mai poate să o susțină”
Alina Pușcău și Dan Alexa, momente tandre la Asia Express. Au dormit împreună, s-au mângâiat și au părut că se plac. Fanii au remarcat că între ei e ceva!
Romania TV

Ce iarnă anunţă SUPERCICLONUL din aceste zile. Elena Mateescu, Florinela Georgescu şi Roxana Bojariu au analizat hărţile

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Ce să nu pui niciodată în faţa caloriferului. Temperatura scade cu cel puţin 3 grade în casă
recomandare pe playtech.ro

Calcul pensii militare. Perioadele care se iau în considerare

Alertă în Europa! Polonia ridică avioane de luptă! Aeroportul din Vilnius s-a închis
recomandare pe redactia.ro

Doliu în lumea filmului. S-a stins un actor iubit de mulți români

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. La 24 de ani e iubita unui milionar de 73 de ani și e criticată pentru comportamentul ei
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. La 24 de ani e iubita unui milionar de 73 de ani și e criticată pentru comportamentul ei
Aroganță de milionar din partea Irinei Columbeanu! S-a afișat cu o geantă care costă cât o garsonieră! – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Ce ar alege Irina Columbeanu între bani și iubire: „Sunt la fel de norocoasă precum mama mea!”

Scriitorul maghiar László Krasznahorkai este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2025
recomandare pe dailybusiness.ro

Ryanair elimină 1,2 milioane de locuri din programul de zboruri cu destinația Spania pentru vara 2026

Secretul oamenilor fericiți: 13 obiceiuri care le aduc echilibru și bucurie zilnic
recomandare pe Jurnalul.ro
Secretul oamenilor fericiți: 13 obiceiuri care le aduc echilibru și bucurie zilnic
Iubita lui Toto Dumitrescu este însărcinată! Actorul are un motiv de bucurie, deși trece printr-o perioadă extrem de grea
recomandare pe a1.ro

Close