Ziua cea mare pentru Cristian Pomohaci! Doar ciocanul judecătorului îl mai poate salva

+2 click pentru
galerie

Cristian Pomohaci află astăzi verdictul în scandalul care s-ar putea să îl lase fără permis.

Fostul preot Pomohaci este aşteptat astăzi la Târgovişte, unde a fost citat într-un dosar deschis chiar de el împotriva Poliţei Rutiere. Deşi iniţial a crezut că i s-a înfundat, curajosul Pomohaci şi-a luat inima-n dinţi şi a cerut să i se anuleze sancţiunea, visând că ciocănelul judecătorului va pecetlui o sentinţă favorabilă. Dacă va scăpa cu obrazul curat şi din acest dosar, Pomohaci trebuie să se prezinte peste câteva zile şi în faţa judecătorilor din Tulcea, cărora le-a cerut să îi anuleze o altă amendă la regimul rutier.

Vitezomanul Pomohaci se afla la volanul bolidului său şi atunci când l-a remarcat pe stradă pe minorul căruia i-a făcut propuneri perverse. Preotul mergea cu bolidul lui prin oraş, iar în momentul în care l-a văzut pe băiat, i s-au înmuiat genunchii şi s-a îmbujorat. A fost clipa în care preotul s-a jurat că va face orice pentru a-l avea în pat pe băiat şi l-a abordat pe stradă, precum golanii frustraţi care fluieră după fetişcane. Pentru că nu putea să îl ciupească de fund, în văzul lumii, ca să îşi exprime sentimentele, dar nici să îl abordeze cu "Ce faci, păpuşel? Mergem la piscină, să ne dăm la fund?", preotul l-a abordat pe minor cu tradiţionalul "Hristos a înviat!", profitând de faptul că totul se petrecea la scurt timp după ce Pomohaci le-a dat enoriaşilor lumină, de i-a umplut de har.

 

Iată un fragment din conversaţia preotului cu minorul, publicată de www.ziardecluj.ro!
Pomohaci: Hai să îți spun ceva! Aș putea să am bărbați, să fie aici după mașină și o remorcuță încărcată, aș putea să am bărbați! Nu îmi trebuie! Dar, încă o dată, între mine și tine a fost ceva special! Parcă te-am așteptat din veșnicie! Ți-am mai spus o dată și ai crezut că zic nebunie! Tu știi cum ne-am întâlnit noi?
Victima abuzului: Pe stradă!
Pomohaci: Dar știi cum ne-am întâlnit? Eu trebuia să mă duc, să mă întâlnesc cu cineva, să mă duc la spital, la mama doctorului…
Victima abuzului: Spuneți varianta dumneavoastră, să vedem dacă e aceeași, că apoi vă zic eu. Continuați!
Pomohaci: Și m-am dus, eram cu Mariana, nu cu Mariana, cu doamna aia eram în mașină, și am dus-o și am lăsat-o la spital și, când te-am văzut că treci, am murit! Și am zis că dacă nu fac cunoștință cu băiatul ăsta, înseamnă că nu-s bun de nimic! Și te-ai uitat la mine și m-am uitat la tine! Și m-am dus la spital, am lăsat-o pe doamna aia, dar îți dai seama…
Victima abuzului: Era după Paști!
Pomohaci: Acum e anul de când te știu!
Victima abuzului: Era după Paști, imediat după Paști, anul trecut a fost în 14-15 aprilie! Deci, după Paști! Și ai zis: Hristos a înviat! Eu am zâmbit: Adevărat că a-nviat! 
(...)
Pomohaci: Ești prea sensibil! Ești un bărbat frumos sau, nu știu, că nu știu ce! Că nu ești… Nu ești drăguț, ești frumos, mă! Ești frumos!
Victima abuzului: Știu, dar așa ni! Sunt, dar nu prea!
Pomohaci: Ne mai vedem, ne mai vedem! Mi-o arăți, nu mi-o arăți?!
Victima abuzului: Păi, o să v-o arăt! Dar nu, nu așa, în mașină, că e aiurea și…
Pomohaci: Când?
Victima abuzului: Într-o zi! Săptămâna asta! Să v-o arăt acum?
Pomohaci: Da, sigur!
Victima abuzului: Să vă arăt ciocanul? Nu știu, în loc să-i zici ciocan, poți să îi zici, nu știu, dacă sunteți preot, poate vă simțiți nașpa!
Pomohaci: Să îi zici ciocan, că eu știu ce înseamnă ciocan!
Victima abuzului: Eu stau cu dumneavoastră, încerc să am relație cu dumneavoastră, să fie bine, dar am și eu nevoie de ajutor, de un sprijin, de ceva, de…
Pomohaci: Încă o dată! Nu o să fii niciodată fără să fii remunerat pentru ceva. Depinde de ceea ce știi să faci! Încă o dată, dacă între noi o să fie, Flaviu, numai drag, de exemplu, facem sex, te plătesc pentru sex! Dacă între noi o să fie o relație de prietenie, atunci eu știu ce am de făcut, deci nu o să trebuiască să îmi ceri tu sau să trebuiască să mă cauți tu, că știu eu ce am de făcut pentru tine!

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici!

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro