Homepage » Beauty & Lifestyle » (P) Ce nu trebuie să îți lipsească din bagaj dacă pleci în vacanță, la mare. Lista lucrurilor esențiale

(P) Ce nu trebuie să îți lipsească din bagaj dacă pleci în vacanță, la mare. Lista lucrurilor esențiale

Publicat pe 27.06.2023 la 11:25 Actualizat pe 27.06.2023 la 11:25

Mulți dintre noi se pregătesc în această perioadă pentru concediul pe care l-au așteptat pe tot parcursul anului. Cei mai mulți români aleg să își petreacă vacanța de vară, la fel ca până acum, la mare, fie pe litoralul românesc, fie în străinătate, alegând destinații exotice. Dacă și tu ai de gând să pleci la mare, iată o listă cu lucrurile esențiale care nu ar trebui să îți lipsească din bagaj.

  • Ce să îți iei în bagaj
  • Iată lista de care trebuie să ții cont!

Așteptăm cu sufletul la gură perioada concediilor și, pentru mulți dintre noi, bagajul poate fi o adevărată provocare. Nu doar din cauza dimensiunii sau a greutății, ci a lucrurilor pe care trebuie să le punem în bagaj. De multe ori, se întâmplă să avem impresia că, deși am petrecut ore întregi pentru împachetat, tot ne mai lipsește câte ceva.

1.Cremă cu protecție solară

Toată lumea știe deja cât de importantă este aplicarea cremelor cu protecție solară, mai ales atunci când ne expunem la soare, pe plajă, în condițiile în care acest tip de creme reduc riscul de a dezvolta cancer de piele. Aceste creme cu protecție solară ne ajută să ne bucurăm de un concediu fără griji, oferind, totodată, un bronz uniform. Asigură-te că protecția solară cu un factor ridicat nu îți lipsește din bagaj.

2. Costumul de baie

Bineînțeles, odată cu venirea verii, doamnele și domnișoarele sunt în căutare de costume de baie. Indiferent de brand, de măsură, de material, de imprimeu, costumul de baie este nelipsit din bagaj.

Pe Fashion Days găsești costume de baie de tot felul, în două piese, întregi, în toate culorile și mărimile, astfel că nu trebuie să îți faci griji cu privire la faptul că costumul de baie pe care l-ai ales nu ți se potrivește.

Dacă vrei să fii cea mai sexy de pe plajă, sau, din contră, dacă nu vrei să te expui atât de mult, cu siguranță vei găsi un costum de baie care să fie exact pe placul tău. Bineînțeles, ar trebui să iei în calcul faptul că în bagaj trebuie să îți pui și un costum de baie de rezervă.

3. Medicamente

Expunerea la soare, mâncarea, temperatura, dar și mulți alți factori ar putea să-ți strice concediul, mai ales dacă ești o persoană sensibilă. Așadar, asigură-te că ai în bagaj câteva medicamente, probiotice, medicamente de gât, de durere, termometre, dar și alcool medicinal, pentru a evita tot felul de situații neplăcute.

4. Produsele de îngrijire personală

Deși probabil și la hotel, la cazare, vei avea gel de duș, șampon, acestea nu ar trebui să lipsească nici din bagajul tău, având în vedere faptul că dușul după plajă este obligatoriu, la fel și spălarea părului. Există și seturi de cosmetice în varianta travel pe care le poți cumpăra special pentru sejurul tău pe litoral.

5. Documentele

Pe lângă lucrurile pe care le vei folosi la mare, pe plajă, nu ai cum să pleci de acasă fără să te asiguri că ai toate documentele necesare la tine. Nu trebuie să îți lipsească buletinul, bani - pe cardul de credit, dar si cash, carnetul de conducere (în cazul în care deții unul), pașaportul (dacă pleci în străinătate).

Nu uita să verifici prognoza meteo înainte de a pleca în concediu, pentru a te asigura că îți pui în bagaj hainele de care chiar ai nevoie. De asemenea, este important ca atunci când începi să îți faci bagajul să pui, mai întâi, lucrurile și documentele esențiale.

În articolul
(P) Ce nu trebuie să îți lipsească din bagaj dacă pleci în vacanță, la mare. Lista lucrurilor esențiale
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Litoralul pentru toți 2024. Ce prețuri sunt la hotelurile de la mare anul acesta
Stiri interne • la 19:09
Litoralul pentru toți 2024. Ce prețuri sunt la hotelurile de la mare anul acesta
  • Începe Litoralul pentru toți 2024
  • Prețuri la hotelurile de la mare anul acesta
Acces Direct. Părinții întorși din străinătate, șantajați de bunici? Denisa nu-și mai poate lua fetița de la familia ei: „Relația noastră...” / VIDEO
Emisiuni TV • la 18:46
Acces Direct. Părinții întorși din străinătate, șantajați de bunici? Denisa nu-și mai poate lua fetița de la familia ei: „Relația noastră...” / VIDEO
  • Părinții întorși din străinătate sunt șantajați de bunici?
  • Denisa nu-și mai poate lua fetița de la părinții ei
Când va avea loc înmormântarea lui Lucas, nepotul Alinei Marymar și al lui Tzancă Uraganu. Schimbare de ultimă ora: „Să mai putem sta și noi…” / FOTO
Showbiz intern • la 18:06
Când va avea loc înmormântarea lui Lucas, nepotul Alinei Marymar și al lui Tzancă Uraganu. Schimbare de ultimă ora: „Să mai putem sta și noi…” / FOTO
  • Când va avea loc înmormântarea lui Lucas, nepotul Alinei Marymar și al lui Tzancă Uraganu
  • Ce anunț a făcut iubita cântărețului de manele
Acces Direct. Eugen se află într-o situație disperată! Iubita bărbatului ar fi fugit la amantul ei și a luat și doi copii cu ea: „Infidelitatea...” / VIDEO
Emisiuni TV • la 17:24
Acces Direct. Eugen se află într-o situație disperată! Iubita bărbatului ar fi fugit la amantul ei și a luat și doi copii cu ea: „Infidelitatea...” / VIDEO
  • Eugen se află într-o situație disperată, după ce iubita lui ar fi fugit la amantul ei
  • Femeia a luat doi copii cu ea
Caz șocant la un bar din Italia! Un ospătar i-a servit unei femei detergent în loc de vin. Ce a pățit clienta
Stiri internationale • la 16:16
Caz șocant la un bar din Italia! Un ospătar i-a servit unei femei detergent în loc de vin. Ce a pățit clienta
  • Un caz șocant s-a petrecut la un bar din Italia
  • Un ospătar i-a servit unei cliente detergent în loc de vin
Știrile Antena Stars. Momente intense pentru Laura Cosoi. Șocant ce s-a întâmplat pe platourile de filmare, în timp ce vorbea despre mama ei: „Cu noi...” / VIDEO
Emisiuni TV • la 15:52
Știrile Antena Stars. Momente intense pentru Laura Cosoi. Șocant ce s-a întâmplat pe platourile de filmare, în timp ce vorbea despre mama ei: „Cu noi...” / VIDEO
  • Laura Cosoi, momente intense în timpul filmărilor
  • Ce s-a întâmplat
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Sonia, o şoferiţă de 19 ani, şi-a pierdut viaţa după ce a intrat într-un TIR în drum spre casă. Maşina, cadou de la părinţi, a devenit capcană mortală
recomandare pe observatornews.ro
Sonia, o şoferiţă de 19 ani, şi-a pierdut viaţa după ce a intrat într-un TIR în drum spre casă. Maşina, cadou de la părinţi, a devenit capcană mortală
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
recomandare pe as.ro
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Gabriela Cristea și Tavi, momente teribile în această dimineață, în Italia. Totul s-a întâmplat la ora 5.30. Au fost în mare pericol!  ''Mi se pare aberant''
Romania TV
Gabriela Cristea și Tavi, momente teribile în această dimineață, în Italia. Totul s-a întâmplat la ora 5.30. Au fost în mare pericol! ''Mi se pare aberant''
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Romania TV
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Cum să îți asiguri venituri la bătrânețe fără să te bazezi pe pensie: ”Cu asta ar trebui să începem!”
recomandare pe antena3.ro
Cum să îți asiguri venituri la bătrânețe fără să te bazezi pe pensie: ”Cu asta ar trebui să începem!”
Horoscop 2 mai 2024. Taurii obțin succesul dorit, Peștii găsesc răspunsuri în situații dificile
recomandare pe antena3.ro
Horoscop 2 mai 2024. Taurii obțin succesul dorit, Peștii găsesc răspunsuri în situații dificile
Pască cu brânză în aluat pufos de cozonac. Ingredientul care face ca aluatul să fie identic cu cel de la coferărie
recomandare pe antena3.ro
Pască cu brânză în aluat pufos de cozonac. Ingredientul care face ca aluatul să fie identic cu cel de la coferărie
De la ce vârstă trebuie să se spovedească copiii. Ce trebuie să facă în ziua împărtășaniei
recomandare pe playtech.ro
De la ce vârstă trebuie să se spovedească copiii. Ce trebuie să facă în ziua împărtășaniei
Se pune sau nu mazăre în salata de boeuf? Multe gospodine evită acest ingredient
recomandare pe playtech.ro
Se pune sau nu mazăre în salata de boeuf? Multe gospodine evită acest ingredient
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
recomandare pe redactia.ro
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
recomandare pe redactia.ro
Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
recomandare pe bzi.ro
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost victima unui accident rutier
recomandare pe bzi.ro
Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost victima unui accident rutier
Record halucinant! Datoria publică a României a crescut cu 8 miliarde de euro!
recomandare pe dailybusiness.ro
Record halucinant! Datoria publică a României a crescut cu 8 miliarde de euro!
Schimbări în Codul Muncii! Românii care NU vor mai fi obligați să muncească în tura de noapte
recomandare pe dailybusiness.ro
Schimbări în Codul Muncii! Românii care NU vor mai fi obligați să muncească în tura de noapte
Pensii mai mari pentru foștii CAP-iști și mai puțini ani de muncă pentru mame
recomandare pe Jurnalul.ro
Pensii mai mari pentru foștii CAP-iști și mai puțini ani de muncă pentru mame
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
recomandare pe a1.ro
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Close