Homepage » Monden » A privit moartea în faţă! Oana Roman, cu lacrimi în ochi: "Simţeam că nu mă pot controla emoţional!"

A privit moartea în faţă! Oana Roman, cu lacrimi în ochi: "Simţeam că nu mă pot controla emoţional!"

Publicat pe 13.01.2015 la 17:13 Actualizat pe 13.01.2015 la 17:24

Oana Roman a fost nevoită să privească moartea în faţă, după operaţia de cezariană prin care a adus-o pe lume pe micuţa Isabela.

Oana Roman şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre clipele crunte când s-a aflat practic cu un picior în groapă. Fiica fostului premier a avut complicaţii după operaţia de cezariană, iar viaţa i-a fost pusă în pericol. Oana susţine că nu a fost bine tratată de medicul care i-a făcut cezariana şi că un alt doctor i-a salvat viaţa.

"Am avut consiliere psihologică la cerere. Am cerut pentru că simţeam că ajung într-un punct în care simţeam că nu mă pot controla emoţional. Nu puteam alăpta. A fost foarte greu pentru că te gândeşti ce va fi. Nimeni nu mi-a spus ce se întâmplă cu mine. Nu mi s-a spăus care este cauza problemei, care sunt riscurile.

Eu dacă nu ajungeam să consult doctorul care mi-a salvat viaţa, nu mă chema nimeni la spital. În tot acest timp, domnul doctor nu mi-a dat niciun telefon. Marius mi-a schimbat mie pansamentele de zeci de ori. A dat dovadă de o putere inimaginabilă. Cât am fost însărcinată a fost de fiecare dată cu mine la control. Şi când am făcut cezariana a vrut să intre cu mine. Nu l-au lăsat asistentele. Nu a lipsit niciodată de la schimburile de pansament. Fără el era imposibil", a declarat Oana Roman la Kanal D.

Catinca Roman a mărturisit că acela a fost momentul în care a simţit că-şi va pierde sora.

"Ea s-a trezit la terapie intensivă singură pentru că nu ne-a spus nimeni cât de gravă a fost situaţia în care se afla Oana. Avea câteva pungi de puroi în abdomen. Nu o mai recunoşteam. Ieşeau 50 de tuburi din ea", a adăugat Catinca Roman.

D.C.

foto: captură Kanal D

Citeşte şi:

Oana Roman, de la o simplă cezariană, la un adevărat coşmar: "Medicii au descoperit ca aveam o gaură în abdomen"

Situaţie critică pentru Oana Roman! Ce se întâmplă cu ea şi fetiţa ei în acest moment

În articolul
A privit moartea în faţă! Oana Roman, cu lacrimi în ochi: "Simţeam că nu mă pot controla emoţional!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Vanessa, mesaj de dragoste pentru o persoană specială! Iubita lui Bogdan de la Ploiești nu își mai ascunde sentimentele: „Mulțumesc că exiști!”
Showbiz intern • la 19:40
Vanessa, mesaj de dragoste pentru o persoană specială! Iubita lui Bogdan de la Ploiești nu își mai ascunde sentimentele: „Mulțumesc că exiști!”
  • Vanessa, mesaj plin de emoție pe rețelele de socializare
  • Cine este persoana specială din viața iubitei lui Bogdan de la Ploiești
Dorian Popa, răspuns acid la adresa răutăcioșilor! Vloggerul i-a pus la punct pe toți: „Ăștia care dau sfaturi, dar ei...”
Showbiz intern • la 19:06
Dorian Popa, răspuns acid la adresa răutăcioșilor! Vloggerul i-a pus la punct pe toți: „Ăștia care dau sfaturi, dar ei...”
  • Dorian Popa, reacție nervoasă pe Internet
  • Ce le-a transmis celor care l-au criticat
Cum a reacționat fiul Larisei Udilă, atunci când și-a cunoscut sora pentru prima dată. Influencerița a născut în urmă cu câteva zile
Showbiz intern • la 18:32
Cum a reacționat fiul Larisei Udilă, atunci când și-a cunoscut sora pentru prima dată. Influencerița a născut în urmă cu câteva zile
  • Larisa Udilă, declarații impresionante despre cei doi copii ai săi
  • Cum a reacționat Milan când și-a întâlnit sora
Greu de crezut! Andreea Tonciu, așa cum nu ai mai văzut-o! Ipostaze demne de pus în ramă
Showbiz intern • la 17:57
Greu de crezut! Andreea Tonciu, așa cum nu ai mai văzut-o! Ipostaze demne de pus în ramă
  • Andreea Tonciu a rupt gura târgului!
  • Cum a apărut pe rețelele de socializare
Fericire mare în familia Marei Bănică! Prezentatoarea TV își sărbătorește fiica și mama, în aceeași zi
Showbiz intern • la 17:30
Fericire mare în familia Marei Bănică! Prezentatoarea TV își sărbătorește fiica și mama, în aceeași zi
  • Mara Bănică își sărbătorește și fiica și mama, în aceeași zi
  • Ce mesaj a postat prezentatoarea TV
De necrezut! Tânăr de 19 ani, bătut crunt de mai mulți fotbaliști, în Timișoara. De la ce a pornit conflictul
Stiri interne • la 17:00
De necrezut! Tânăr de 19 ani, bătut crunt de mai mulți fotbaliști, în Timișoara. De la ce a pornit conflictul
  • Caz șocant, în Timișoara!
  • Un tânăr a fost bătut crunt de mai mulți fotbaliști
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Cea mai înzăpezită țară din lume, unde nămeţii sar de 10 m. Oamenii sapă tuneluri ca să poată ieși din case
recomandare pe observatornews.ro
Cea mai înzăpezită țară din lume, unde nămeţii sar de 10 m. Oamenii sapă tuneluri ca să poată ieși din case
Detalii teribile despre accidentul cu 7 morţi din Timiş. Ce s-a putut afla despre şoferul microbuzului
recomandare pe as.ro
Detalii teribile despre accidentul cu 7 morţi din Timiş. Ce s-a putut afla despre şoferul microbuzului
Breaking news dureros! Nicușor Dan este în DOLIU, tragedia s-a produs în urmă cu puțin timp
Romania TV

Noua taxă introdusă în România. Legea implementată de Guvern

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Se întorc ninsorile în Bucureşti. Va ninge zile în şir în Capitală, conform meteorologilor
recomandare pe playtech.ro

Cine plătește reparația centralei într-o locuință închiriată? Ce spune legea

Ultima imagine postată de Tal Berkovich înainte să moară. Fosta concurentă de la „Chefi la cuțite” s-a stins în urma unui accident
recomandare pe redactia.ro

Doliu imens la ANTENA 1. S-a stins INTR-UN ACCIDENT GROAZNIC. Confirmarea a venit ACUM

Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
recomandare pe Ciao.ro
Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro

Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat

Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
recomandare pe dailybusiness.ro

Alex Pretti, bărbatul ucis de un agent ICE în Minneapolis, era asistent medical ATI

Horoscop săptămânal, 26 ianuarie - 1 februarie 2026. Alungă frica și mergi înainte cu credință și iubire
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 26 ianuarie - 1 februarie 2026. Alungă frica și mergi înainte cu credință și iubire
A murit Tal Berkovich, fosta concurentă Chefi la cuțite. S-a stins din viață la 40 de ani. Care a fost cauza decesului
recomandare pe a1.ro

Close