Homepage » Monden » Am aflat ce mesaj a primit fratele lui Mihai Trăistariu de la Dumnezeu!

Am aflat ce mesaj a primit fratele lui Mihai Trăistariu de la Dumnezeu!

Publicat pe 03.10.2014 la 23:59 Actualizat pe 03.10.2014 la 23:40

Vasile, fratele lui Mihai Trăistariu, susţine că a primit un mesaj de la Dumnezeu, prin care-l avertizează că, în scurt timp, va veni pe pământ să facă judecată cea dreaptă. Motiv pentru care, folosindu-se de cuvintele lui Dumnezeu, celebul pictor arată cum trebuie să te pregăteşti sufleteşte pentru acea zi.

Vasile Trăistariu este o persoană care se vede într-o continuă comuniune cu Dumnezeu. Merge des la biserică, se spovedeşte, ţine post, încearcă să se ferească de ispite, ca să poată trăi în curăţie trupească şi sufletească. Asta susţine el. Nu puţine au fost dăţile în care a menţionat Divinitatea şi relaţia specială pe care o are cu El. Visează lucruri, simte acţiuni şi, din acest motiv, vrea să comunice oamenilor ce mesaje primeşte de la Dumnezeu.

Mesajul pe care l-am primit de la Dumnezeu este ca toată lumea să se pocăiască, pentru că va veni să judece lumea curând. Ce înseamnă a te pocăi de păcate? Înseamnă să-ţi pară rău pentru păcatele făcute în trecut şi să ceri iertare cu smerenie lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu ne iartă păcatele şi ne vom câştiga bucuria sufletească şi ne va merge bine. Prin pocăinţă, ne împăcăm cu Dumnezeu şi toate lucrurile vor merge spre bine”, a scris Vasile Trăistariu.

Vasile, care până la vârsta de treizeci şi nouă de ani a avut o singură relaţie trupească, care s-a consumat în urmă cu o săptămână, refuza, de multe ori, să se spele pe corp, tocmai pentru a nu se atinge în zonele intime, provocându-şi astfel, plăcerea.
Trebuie să renunţăm la lucrurile întunericului: trufie, laudă, lăcomie, desfrâu, minciună, furt, invidie, lene, bârfe şi alte răutăţi şi să căutăm lucrurile care aduc lumină în suflet, credinţă şi speranţă, dragoste de aproapele, faptele bune, blândeţea, răbdarea, hărnicia, iertarea şi împăcarea cu toţi, adevărul, dreptatea, înţelepciunea şi mai presus de orice, să-l iubim pe Dumnezeu prin rugăciune” , a mai scris Vasile în mesajul pe care ni l-a trimis.

Citeşte şi:

Fratele lui Trăistariu a devenit bărbat la 39 de ani! Totul despre prima noapte de dragoste a pictorului Vasile!

În articolul
Am aflat ce mesaj a primit fratele lui Mihai Trăistariu de la Dumnezeu!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Jador a făcut lumină! Ce a fost, de fapt, între el și Cristina Pucean. Declarații exclusive
Showbiz intern • la 13:53
Jador a făcut lumină! Ce a fost, de fapt, între el și Cristina Pucean. Declarații exclusive
  • Jador, declarații impresionante despre Cristina Pucean
  • Manelistul a clarificat situația
Radu Vâlcan s-a întors de la filmările pentru Insula Iubirii. Primele imagini cu prezentatorul TV acasă
Showbiz intern • la 13:46
Radu Vâlcan s-a întors de la filmările pentru Insula Iubirii. Primele imagini cu prezentatorul TV acasă
  • După filmările de la Insula Iubirii, Radu Vâlcan s-a întors în România
  • Primele imagini cu prezentatorul TV acasă
Chef Ștefan Popescu a câștigat ieri amuleta, după o jurizare făcută de Chef Florin Ivan, într-o ediție Chefi la cuțite care s-a impus ca lider detașat de audiență
Emisiuni TV • la 13:18
Chef Ștefan Popescu a câștigat ieri amuleta, după o jurizare făcută de Chef Florin Ivan, într-o ediție Chefi la cuțite care s-a impus ca lider detașat de audiență
  • Ștefan Popescu a câștigat ieri amuleta, după o jurizare făcută de Chef Florin Ivan
  • Chefii vor da bătălia pentru ultima amuletă a sezonului mâine seară
EXCLUSIV! Laura Cosoi, ședință foto de excepție. Ce le spune frumoasa graviduță femeilor care se neglijează
Emisiuni TV • la 13:16
EXCLUSIV! Laura Cosoi, ședință foto de excepție. Ce le spune frumoasa graviduță femeilor care se neglijează
  • Laura Cosoi, ședință foto de senzație
  • Ce mesaj are pentru toate mămicile
Carmina, fiica lui Liviu Vârciu, mesaj tranșant, după ce a fost pusă la zid. Are legătură cu tatăl ei
Showbiz intern • la 13:13
Carmina, fiica lui Liviu Vârciu, mesaj tranșant, după ce a fost pusă la zid. Are legătură cu tatăl ei
  • Fiica lui Liviu Vârciu, reacție acidă, după ce a fost pusă la zid
  • De ce a fost criticată tânăra
Rareș Cojoc, interviu exclusiv după câștigarea Grand Slam-ului de la Blackpool. Ce l-a ajutat pe campion în tot parcursul profesional
Emisiuni TV • la 12:42
Rareș Cojoc, interviu exclusiv după câștigarea Grand Slam-ului de la Blackpool. Ce l-a ajutat pe campion în tot parcursul profesional
  • Rareș Cojoc, interviu exclusiv după reușita de la Blackpool
  • Ce a dezvăluit campionul la dans sportiv
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close