Homepage » Monden » Aşa ar putea arăta copilul Adelei şi al lui Radu Vâlcan! Ce părere ai?

Aşa ar putea arăta copilul Adelei şi al lui Radu Vâlcan! Ce părere ai?

Publicat pe 28.12.2015 la 12:20 Actualizat pe 28.12.2015 la 12:26

Formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul autohton, se iubesc şi asta se vede cu ochiul liber şi dacă vă întrebaţi ce ar putea să le mai lipsească lui Radu Vâlcan şi Adela, cu siguranţă vă vine în mintea: "Copilul".

Iată că sintagma potrivit căreia "De Crăciun se întâmplă minuni" se adeverşte din nou. Adela Popescu, în vârstă de 29 de ani şi soţul ei, Radu Vâlcan, au anunţat de curând că se pregătesc să devină părinţi pentru prima oară.

Noi ne-am jucat puţin cu un program, care pe baza a fotografiilor celor doi părinţi generează imaginea viitorului lor copil. În acest caz, am ales două poze recente cu Adela şi Radu, iar mai jos găsiţi rezultatul. Ce părere aveţi?

Aşa ar putea arăta copilul celor doi dacă o să fie băieţel

Aşa ar putea arăta copilul celor doi dacă o să fie fetiţă

Adela Popescu şi Radu Vâlcan s-au căsătorit în secret şi au organizat o nunta ca în poveşti, exact aşa cum şi-au dorit. Cei doi îndrăgostiţi au ales un loc special pentru acest eveniment care s-a petrecut pe 22 august, unde au invitat doar familia şi prietenii apropiaţi.

Sursă foto Facebook

Citeşte şi

Adela Popescu a dat marea veste: "Vom fi părinţi!"

Radu Vâlcan, gest INCREDIBIL de dragul punctualității! Nicio vedetă nu a mai făcut, vreodată, așa ceva

E.V

În articolul
Aşa ar putea arăta copilul Adelei şi al lui Radu Vâlcan! Ce părere ai?
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Pink contrazice zvonurile divorțului! Cântăreața și Carey Hart formează un cuplu în continuare
Showbiz international • la 10:15
Pink contrazice zvonurile divorțului! Cântăreața și Carey Hart formează un cuplu în continuare
  • Pink și Carey Hart nu divorțează
  • Zvonurile despărțirii au fost false
Aliniere spectaculoasă a 6 planete pe 28 februarie. Un eveniment care are loc o singură dată în viață
Stiri interne • la 09:56
Aliniere spectaculoasă a 6 planete pe 28 februarie. Un eveniment care are loc o singură dată în viață
  • Spectacol ceresc la sfârșit de februarie
  • Șase planete vor forma o aliniere spectaculoasă
Ce este looksmaxxing și de ce este atât de periculos acest trend. A luat amploare pe social media
Beauty & Lifestyle • la 09:43
Ce este looksmaxxing și de ce este atât de periculos acest trend. A luat amploare pe social media
  • De ce este periculos fenomenul lookmaxxing
  • Este din ce în ce mai întâlnit pe rețelele de socializare
Cum va fi vremea în luna martie? Meteorologii au actualizat prognoza
Meteo • la 09:05
Cum va fi vremea în luna martie? Meteorologii au actualizat prognoza
  • Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo
  • Cum va fi vremea în martie
  • Cu ce temperaturi debutează primăvara
Breaking News! A început războiul între Pakistan și Afganistan! Capitala a fost atacată
Stiri internationale • la 09:00
Breaking News! A început războiul între Pakistan și Afganistan! Capitala a fost atacată
  • A început un nou război peste noapte
  • Afagnistan și Pakistan s-au atacat reciproc
O mamă a adus pe lume un bebeluș uriaș, care a bătut toate recordurile. Micuțul a cântărit 5,9 kg la naștere
Stiri internationale • la 08:46
O mamă a adus pe lume un bebeluș uriaș, care a bătut toate recordurile. Micuțul a cântărit 5,9 kg la naștere
  • O mamă curajoasă a adus pe lume un bebeluș de 5,9 kg
  • Micuțul a bătut toate recordurile
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Cum și-ar fi racolat Vlad Marinescu victimele la The Buddhist. Fetele aveau "normă" de 600 de lei pe zi
recomandare pe observatornews.ro
Cum și-ar fi racolat Vlad Marinescu victimele la The Buddhist. Fetele aveau "normă" de 600 de lei pe zi
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
recomandare pe as.ro
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
Carmen de la Sălciua s-a schimbat complet. A luat câteva kilograme în plus și a ales o ținută care nu o avantajează deloc. Fanii abia au recunoscut-o! FOTO
Romania TV

Carmen de la Sălciu s-a schimbat complet. A luat câteva kilograme în plus și a ales o ținută care nu o avantajează deloc. Fanii abia au recunoscut-o! FOTO

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cu ce se ocupă acum Nadia Dănciulescu, la 14 ani de la „Frumusețe pe muchie de cuțit”. Viața ei s-a schimbat complet
recomandare pe playtech.ro

Cât de complicat este să cumperi o casă în Italia? Gabriela Cristea a explicat tot procesul, ce costuri sunt și care sunt actele necesare

Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
recomandare pe redactia.ro

Văduva lui Gabriel Cotabiță, ridicată de mascați! Ce au descoperit anchetatorii

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Loredana Groza, în ținută extravagantă, la parastasul tatălui! Internauții au reacționat negativ: „Semănați cu…“ – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro

Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe

Reformă și haos: apare al treilea tip de magistrat-pensionar. Va fi cel mai sărac dintre toți „specialii”
recomandare pe Jurnalul.ro
Reformă și haos: apare al treilea tip de magistrat-pensionar. Va fi cel mai sărac dintre toți „specialii”
Dorian Popa, 8 luni de închisoare cu suspendare. Cât și unde va trebui să presteze muncă în folosul comunității
recomandare pe a1.ro

Close