Cântăreaţa Pink îşi doreşte să devină din nou mamă!
Publicat pe 31.05.2015 la 17:20 Actualizat pe 31.05.2015 la 17:53
Cântăreaţa Pink îşi doreşte să aibă un al doilea copil şi încearcă să ducă o viaţă cât mai sănătoasă pentru a rămâne însărcinată cu soţul ei, motociclistul profesionist Carey Hart, informează mediafax.ro
Cântăreaţa Pink îşi doreşte să aibă un al doilea copil şi încearcă să ducă o viaţă cât mai sănătoasă pentru a rămâne însărcinată cu soţul ei, motociclistul profesionist Carey Hart, informează mediafax.ro
Pink, care are o fiică în vârstă de patru ani, Willow, cu Carey Hart, este foarte îngrijorată pentru că nu reuşeşte să rămână din nou însărcinată. O sursă apropiată cântăreţei a declarat pentru versiunea americană a revistei OK faptul că în acest moment cântăreaţa se află sub tratament. "Face tratament cu acid folic şi încearcă să se îngraşe, pentru a deveni mai fertilă. Îşi doreşte acest lucru mai mult decât orice altceva, de aceea situaţia este foarte îngrijorătoare".
Pink i-a criticat recent pe cei care au comentat faptul că s-a îngrăşat, cântăreaţa subliniind că este foarte fericită. "Nu sunt îngrijorată pentru mine. Şi nu sunt îngrijorată nici pentru voi", a mai spus aceasta, adăugând: "Sunt bine, sunt fericită, iar corpul meu sănătos, voluptuos şi nebunesc de puternic beneficiază de o binemeritată pauză". Ulterior, însă, Pink a recunoscut că acele comentarii au rănit-o.
Motociclistul profesionist Carey Hart şi cântăreaţa Pink, în vârstă de 35 de ani s-au căsătorit în ianuarie 2006, în Costa Rica, după cinci ani de relaţie. Fiica lor, Willow, s-a născut pe 2 iunie 2011.
În 2013, Pink a fost desemnată Femeia Anului de revista Billboard, după ce s-a situat pe primul loc în topul celor mai bune albume realizat de această prestigioasă publicaţie muzicală.