Homepage » Monden » Cosmina Păsărin, supusă la o probă de foc! "A fost îngrozitor de greu" Află acum ce a fost obligată să facă vedeta

Cosmina Păsărin, supusă la o probă de foc! "A fost îngrozitor de greu" Află acum ce a fost obligată să facă vedeta

Publicat pe 10.01.2014 la 13:22 Actualizat pe 10.01.2014 la 13:26

La început credea că totul este doar o glumă sau un joc amuzant, însă după câteva minute a realizat că este mai grez decât credea.

Andreea Bălan şi Cosmina Păsărin dansează în două baloane de plastic, în cadrul emisiunii “Totul e permis”, difuzată pe Antena 1. Cele două au de reprodus cât mai fidel momentele coregrafice executate de dansatoarele Melina şi Raluca, în cadrul probei “Coregrafie de-a dura”.Impresionat de prestaţia Andreei, coechipierul ei, Pepe, a făcut un gest neaşteptat, care n-a fost trecut cu vederea de prezentatorul Cosmin Seleşi. “S-a pupat Pepe cu Bălan!”, a strigat el, de pe scenă. Pentru Cosmina, proba a fost îngrozitor de grea.

„Era şi prima probă, am intrat şi neîncălzită şi mi-a fost greu să reţin paşii pe care îi aveam de făcut”, spune aceasta.În ediţia de duminică, “se bat” echipa care a câştigat pariul distracţiei săptămâna trecută, anume cea formată din Lucian Ghimişi (căpitan), Andreea Bălan, Ozana Barabancea şi Pepe, şi o nouă trupă de artişti gata de confruntare, formată din Maria Buză (căpitan), Claudiu Bleonţ, Cosmina Păsărin şi Jorge. Care dintre ele va câştiga concursul, vedeţi duminică, 12 ianuarie, de la ora 20.30, la “Totul e permis”.

R.B.

Citeşte şi:

O să te prăpădeşti de râs! Asta e cea mai tare baladă despre divorţul Biancăi "A apărut apoi rebelul, un amorez cu artă şi pătrăţele ca Excel-ul care lucra la hartă"

Toţi bărbaţii visează la asta! Andreea Bălan, poziţie de milioane pe malul mării

În articolul
Cosmina Păsărin, supusă la o probă de foc! "A fost îngrozitor de greu" Află acum ce a fost obligată să facă vedeta
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mihaela de la Mireasa, declarații dureroase, după despărțirea de Ștefan. Bruneta recunoaște că îi este greu să o ia de la capăt
Showbiz intern • la 18:38
Mihaela de la Mireasa, declarații dureroase, după despărțirea de Ștefan. Bruneta recunoaște că îi este greu să o ia de la capăt
  • Mihaela și Ștefan de la Mireasa sunt la un pas de divorț
  • Bruneta a făcut declarații dureroase despre separarea de soț
Florinel Ungureanu de la Chefi la cuțite, moment de excepție alături de Elena Comăneci. Au cântat în culise. Care au fost reacțiile fanilor
Showbiz intern • la 18:12
Florinel Ungureanu de la Chefi la cuțite, moment de excepție alături de Elena Comăneci. Au cântat în culise. Care au fost reacțiile fanilor
  • Florinel Ungureanu de la Chefi la cuțite, duet cu Elena Comăneci
  • Momentul cu care și-au impresionat fanii
Cum arată locul unde s-au cazat Deea Maxer și soțul ei în Grecia. Au plecat în vacanță imediat după ce s-au căsătorit civil
Showbiz intern • la 17:38
Cum arată locul unde s-au cazat Deea Maxer și soțul ei în Grecia. Au plecat în vacanță imediat după ce s-au căsătorit civil
  • Deea Maxer și Constantin Cataramă au plecat în Grecia, după ce s-au căsătorit civil
  • Cum arată locul unde s-au cazat
Andrei Rotaru de la Insula iubirii, mesaj clar pentru cei care îl critică. Replica lui pentru cei care îi spun că este diferit
Showbiz intern • la 17:07
Andrei Rotaru de la Insula iubirii, mesaj clar pentru cei care îl critică. Replica lui pentru cei care îi spun că este diferit
  • Andrei Rotaru de la Insula iubirii, mesaj clar pentru cei care îl judecă
  • Nu pare afectat de reacțiile negative din partea celorlalți
Bărbatul care și-a pierdut soția și fiica în tragedia cu 5 morți din Maldive, declarații dureroase: ”Trebuie să se fi întâmplat ceva acolo jos”
Stiri internationale • la 17:05
Bărbatul care și-a pierdut soția și fiica în tragedia cu 5 morți din Maldive, declarații dureroase: ”Trebuie să se fi întâmplat ceva acolo jos”
  • Ce s-a întâmplat, de fapt, în timpul tragediei din Maldive
  • Soțul uneia dintre victime a făcut declarații dureroase
Cristi din Banat, apariție neașteptată. A ieșit pe stradă îmbrăcat în rochie. Unde a plecat
Showbiz intern • la 16:36
Cristi din Banat, apariție neașteptată. A ieșit pe stradă îmbrăcat în rochie. Unde a plecat
  • Cristi din Banat, apariție neașteptată în timpul nopții
  • De ce a ieșit pe stradă îmbrăcat în rochie
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close