Cum plănuiește familia Denisei să marcheze Crăciunul? În memoria artistei vor face ceva ce nu s-a mai văzut

+5 click pentru
galerie

Durerea pierderii Denisei este, cel puțin pentru familia cântăreței, una greu de suportat, motiv pentru care, cu toții, ar face orice pentru a o avea, măcar câteva momente, aproape. Și, culmea, la ideea unui fan de-al artistei, cei din familie au decis să facă ceva incredibil, în memoria ei.

Mai exact, pare-se, cei din familie au decis să scoată la iveală niște înregistrări de senzație cu artista. Cântând. Dar, de această dată, nu manele, ci cântece dedicate Sărbătorilor de Iarnă. ”Cânta colinde mai bine ca oricine. Avea o căldură în glas de ne simțeam cu toții vrăjiți. Și, cum sunt o groază de înregistrări cu ea, cei din familie au decis să ducă înregistrările la un studio pentru a scoate un album de colinde. Cred că dacă vor reuși să o facă, va fi, cu siguranță, o adevărată lovitură. Îl lasă fără pâine și pe Hrușcă”, ne-a spus un apropiat de-al familiei Denisei Răducu.
Normal, ne-a mai precizat sursa citată, pentru asta va fi nevoie, înregistrările nefiind profesioniste, să fie ajutați de un sunetisc care va scoate ce e mai bun din vocea Denisei. ”Totul e cântat ”la rece”, fără instrumente, fără încălzire. O ruga tatăl ei să îi cânte ceva, cât făceau bradul, iar ea îl făcea să plângă cu vocea ei... Se și simte că le cânta din inimă, știa toate colindele”, ne-a mai spus apropiatul familiei Denisei.

Denisa Răducu a murit după o lungă agonie
Denisa Răducu a fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular şi, timp de câteva luni, a luptat cu boala cumplită, medicii făcând tot ce se poate pentru a o scăpa din ghearele morţii. Mai mult, pe lângă tratamentele medicale specifice bolii de care suferea, Denisa a încercat și un tratament complementar, naturist, dar, din păcate, nici acesta nu a salvat-o. ”Rugați-vă pentru mine”, a transmis Denisa acum ceva vreme.
Din păcate, Denisa Răducu a murit, pe 23 iulie, acasă la ea, vegheată de rudele ei, la doar 27 de ani, îndurerând lumea muzicii.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din ţară, dar şi din întreaga lume, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro