Declaraţia care în comunism ar fi costat-o scump! Loredana a plâns de fericire când Ceauşescu a fost împuşcat: "Credeam că e nemuritor"
Publicat pe 27.01.2014 la 23:17 Actualizat pe 27.01.2014 la 23:33
Loredana nu are amintiri prea plăcute din perioada comunistă. Cântăreaţa s-a lansat în '86, la Mamaia, unde a câştigat marele premiu, iar la scurt timp a fost interzisă la televizor. Motivul? Cântecele imperialiste şi versurile care incitau la violenţă, în opinia comuniştilor.

"Eu credeam că Ceauşescu va fi nemuritor. Nu am crezut că se va termina vreodată acel coşmar. Chiar dacă eu am reuşit să cânt, să-mi arăt talentul în acea perioadă închisă, a fost ceva incredibil. Da, după acea bucurie şi exuberanţă, după ce am aflat că albumul meu a fost vândut în peste un milion şi jumătate de exemplare, mi-am dat seama că acea bucurie nu o să ţină mult. În '89 eram într-o stare depresivă, eram o adolescentă care credea că visul ei se termină, încet, încet. Când a venit Revoluţia, eram la Galaţi, la concert, şi la un moment dat am văzut că jumătate de sală se golise. Erau securişti şi au fost convocaţi. Atunci mi-am dat seama că se întâmplă ceva. Mi-am terminat concerul, m-am dus la Oneşti, la părinţii mei, iar dimineaţa când am văzut celebrul discurs şi lumea ţipând 'Jos Ceauşescu' am început să plâg de fericire", a spus cântăreaţa, luni, la Kanal D.
M.M.D.
Citeşte şi: