Despărțire în lacrimi pentru Sensuala! Vedeta nu mai are iubit! Băiatul rău pe care-l iubea a ÎNCURCAT-O

+3 click pentru
galerie

Simona Sensual suferă cumplit acum. Pentru că, pe lângă faptul că bărbatul pe care l-a iubit ani buni - vorbim de Nicu Maharu - este foarte bolnav, de curând trece și printr-o depresie cât se poate de serioasă din cauza iubitului ei. Mai exact, fostului iubit...

După o relație care, spera Simona Sensual, să o facă să ajungă în fața altarului, iar apoi să îi îndeplinească cel mai arzător vis, cel de a deveni mamă. Dar, de curând, Simona a fost părăsită, iar motivul este unul cât se poate de serios. Mai exact, cel care își împărțea nopțile cu diva de altădată a ajuns... în arest. Milionar celebru în lumea bună, implicat într-o serie de scandaluri de răsunet cu tot felul de complicații, pare să fi dat de ”belea” după ce judecătorii au decis că afacerile lui nu sunt tocmai ”în regulă”. ”Simona trece prin momente grele de când Fernando e arestat. S-au și despărțit din această cauză... Sunt de ani buni împreună, au tot încercat să se ascundă, dar relația lor era serioasă, iar acum s-a ales praful de tot”, ne-a spus o apropiată de-ale Simonei Sensual.

Nicu Maharu este bolnav în stare gravă
Nicu Maharu, fostul iubit al Simonei Sensual, se confruntă cu probleme grave de sănătate. Bărbatul suferă de diabet și nu a respectat recomandările medicilor.
Doctorii nu le-au dat prea multe speranţe celor din familia lui Maharu`. Din cauza diabetului, a intrat în comă, iar starea lui de sănătate se înrăutăţeşte de la o zi la alta. Practic, ar putea muri oricând. Ce să mai, e în mâinile lui Dumnezeu”, ne-a declarat , acum ceva vreme, un prieten al fostului iubit al Simonei Sensual. Mai mult, de curând, el a descoperit că suferă și de cancer...
Simona Sensual, pe numele ei real Simona Cristina Ştefania Suhoi, este o vedetă din showbiz-ul românesc, cunoscută pentru formele ei apetisante, dar şi pentru relaţia pe care a avut-o cu Nicu Maharu.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro