Exclusiv!!!! Adi Minune, la Urgenţe! Cântăreţul a ajuns în toiul nopţii la spital însoţit de fiică şi nevastă!
Publicat pe 02.04.2014 la 22:45 Actualizat pe 02.04.2014 la 22:43
Cântăreţul Adrian Minune, însoţit de familie, a ajuns, într-una dintre nopţile trecute, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Capitală.
Cântăreţul Adrian Minune, însoţit de familie, a ajuns, într-una dintre nopţile trecute, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Capitală.
Adi Minune a coborât în faţa spitalului bucureştean din superbolidul alb pe care îl deţine, iar grimasa făcută nu a fost una prea încurajatoare.
Imediat şi-a făcut apariţia şi un paznic de la Floreasca care s-a uitat lung la maşina italienească pe care manelistul o deţine, l-a salutat pe cântăreţ şi i-a dat asigurările necesare că nu îi va scăpa bijuteria din ochi.
Apoi, chiar în faţa intrării, s-a întâlnit cu soţia şi fiica lui, ajunse acolo cu o altă maşină de lux şi, după ce au vorbit un minut, şi-au făcut curaj şi au descins în spital.
„Eu, din fericire, sunt sănătos. Din păcate, bunicul din partea mamei a avut câteva probleme de sănătate, a fost internat la Floreasca şi am fost la el în vizită împreună cu familia. Am fost foarte îngrijorat, nu îmi mai ardea de nimic, dar acum e mai bine, din fericire, se simte cât de cât mai ok. Nu a fost ceva grav, dar, nemaifiind tânăr, e normal să ne impacientăm”, ne-a dezvăluit Adi Minune, explicând vizita la spital.