Finala “Te cunosc de undeva!”: Cum a ajuns Delia să-i amenințe pe jurați
Publicat pe 13.05.2014 la 10:20 Actualizat pe 13.05.2014 la 10:50
Marea finală a show-ului “Te cunosc de undeva!” își alege câștigătorul sâmbătă, de la ora 20.30, la Antena 1! Cei patru finaliști cu șanse la marele titlu sunt Florin Ristei, Alex Velea, Doru Todoruț și Andreea Bănică. Ei vor avea o grea sarcină de dus la bun sfârșit în seara de gală: fiecare va cânta în duet cu artistul pe care îl are de imitat. “Cu originalul pe scenă se va face diferența”, a remarcat Pepe.
Marea finală a show-ului “Te cunosc de undeva!” își alege câștigătorul sâmbătă, de la ora 20.30, la Antena 1!
Cei patru finaliști cu șanse la marele titlu sunt Florin Ristei, Alex Velea, Doru Todoruț și Andreea Bănică. Ei vor avea o grea sarcină de dus la bun sfârșit în seara de gală: fiecare va cânta în duet cu artistul pe care îl are de imitat. “Cu originalul pe scenă se va face diferența”, a remarcat Pepe.
Primul dintre finaliști, Florin Ristei se va transforma în Delia, mentorul său de la X Factor, alături de care, de altfel, a și câștigat anul trecut show-ul. Și o va imita, având-o alături, pe scenă. Ristei și Delia vor cânta trei dintre hit-urile artistei: “U”, “Dale” și “Ipotecat”. Florin va purta bucle lungi și blonde, blugi rupți, își va pune pernițe în zona posteriorului, pentru un fund bombat, și își va închide culoarea pielii. “Delia dădea din fund frumos, ca o domnișoară, Ristei dădea ca un băiat”, s-a auzit de la masa juriului. “Eu i-am spus, în culise, că sunt mai… masculină”, l-a scuzat Delia. “O să o iau personal dacă se întâmplă să ia notă proastă băiatul ăsta, mă rog, fata asta! O să aveți de-a face cu mine!”, i-a amenințat Delia pe jurați, înainte să părăsească scena.
Cum va fi punctat Florin Ristei, de către Monica Anghel, Pepe, Andrei Aradits și Horia Brenciu, vedeți sâmbătă, 17 mai, de la ora 20.30, în marea finală “Te cunosc de undeva!”