Flavia și-a luat iubitul prin surprindere. Ce cadou special i-a luat lui Codin Maticiuc de Crăciun

+3 click pentru
galerie

Flavia, cadou pentru Codin Maticiuc © SpyNews

Relația dintre Flavia și Codin Maticiuc este pe drumul cel bun. Cei doi se înțeleg de minune, iar energia pe care Flavia o prezintă de fiecare dată nu poate decât să ne ducă cu gândul că este fericită.

Flavia a și recunoscut, de altfel, că este îndrăgostită, iar acest lucru nu poate decât să-i bucure pe fanii săi.

Și pentru că Sărbătorile se apropie și este luna decembrie, frumoasă blondină s-a gândit să-i facă un cadou special iubitului său. Flavia a postat e Instagram o fotografie în care le arată prietenilor ce cadou i-a achiziționat iubitului. O brățară specială este darul Flaviei pentru Codin Maticiuc. Probabil vor mai urma și altele, însă până atunci, vedeta a decis să-și ia iubitul prin surprindere.

"Pentru el", a scris Flavia pe Instagram, lăsând să se înțeleagă că darul este pentru Codin Maticiuc.

Codin Maticiuc trăiește o poveste de dragoste alături de Flavia Mihășan. Paparazzii Spynews.ro au surprins imaginile în care crăişorul de Dorobanţi apare alături de cea care a reușit să-i fure inima! Vezi imaginile cu cei doi AICI.

Codin Maticiuc (37 de ani) a devenit cunoscut in peisajul monden pentru extravagenţele sale, dar şi pentru relaţiile amoroase pe care le-a avut, de-a lungul timpului, cu diferite domniţe dornice de celebritate. Tânărul a „marcat” la vedete precum Anna Lesko, Raluca Lăzăruţ, Maria Dinulescu şi Alina Crişan.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici

 

O.P.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro